Acţionarii One United Properties aprobă plata unui dividend de 75 milioane de lei pentru exerciţiul financiar 2021

One United Properties (BVB: ONE), principalul dezvoltator imobiliar de proiecte sustenabile rezidenţiale, de birouri şi mixte de ultimă generaţie din România, a convocat Adunarea Generală a Acţionarilor (AGA), conform unui comunicat remis redacţiei. În cadrul AGA, acţionarii au aprobat, printre altele, distribuirea celei de-a doua tranşe a dividendelor, majorarea capitalului social cu aporturi în numerar sau emiterea de obligaţiuni convertibile, precum şi răscumpărarea de acţiuni. De asemenea, acţionarii au ales noi membri ai Consiliului de Administraţie. Cvorumul AGOA şi AGEA a fost de peste 87%.

„În numele noului consiliu de administraţie ales, aş dori să mulţumesc tuturor acţionarilor noştri pentru angajamentul lor la AGA anuală. Piaţa imobiliară, în special cea rezidenţială, are un potenţial semnificativ de creştere şi consolidare. Încrederea noastră în viitorul imobiliarelor ecologice şi durabile a făcut din ONE un lider în acest segment. În timp ce culegem beneficiile acestor realizări, ne şi pregătim afacerea pentru următorul capitol de creştere. Suntem încântaţi că am primit sprijinul investitorilor noştri pentru toate propunerile noastre, inclusiv operaţiunea de majorare de capital, ceea ce arată că părţile interesate au încredere în strategia noastră de dezvoltare. Suntem hotărâţi să ne accelerăm planurile de dezvoltare pentru a profita de oportunităţile ulterioare de pe pieţe”, a declarat Claudio Cisullo, preşedintele Consiliului de administraţie al One United Properties.

Pentru 2021, One United Properties va plăti un dividend total brut de 75 milioane de lei. Prima tranşă de dividende brute de 32,5 milioane de lei a fost aprobată în AGA din septembrie 2021 şi plătită în octombrie 2021. Consiliul de Administraţie a propus acţionarilor aprobarea celei de-a doua tranşe de 42,5 milioane de lei. În urma aprobării în AGA, dividendul brut de 0.0165 lei pe acţiune va fi plătit în data de 30 mai 2022. Politica de dividende a One United Properties include plata dividendelor pe bază semestrială. AGA a aprobat şi răscumpărarea de acţiuni în scop de trezorerie în limita totală a 10 milioane de lei, la un preţ de achiziţie maxim de 1,75 lei per acţiune, subliniază sursa citată.

AGA a ales un nou Consiliu de Administraţie al One United Properties, format din şapte membri: Claudio Cisullo, Victor Capitanu, Andrei-Liviu Diaconescu, Dragoş Manda, Marius Diaconu, aceştia făcând parte din precedentul Consiliu de Administraţie al One United Properties, precum şi doi noi membri ai Consiliului – Augusta Dragic, co-fondator al Grupului Superbet, şi Magdalena Souckova (Soucek), Country Managing Partner pentru EY în Republica Cehă între 2008 şi 2021. Mandatele membrilor anteriori ai Consiliul de Administraţie au expirat la 26 aprilie 2022, dată la care a fost numit noul Consiliu.

De asemenea, acţionarii au aprobat o operaţiune de majorare a capitalului social cu aporturi în numerar sau prin emiterea de obligaţiuni convertibile. One United Properties intenţionează să strângă până la 750 milioane de lei pentru a alimenta strategia de creştere şi pentru a permite companiei să profite de oportunităţi suplimentare de pe piaţă. AGA a delegat decizia finală privind tipul de operaţiune care urmează să fie efectuată Consiliului de Administraţie nou numit. Majorarea de capital planificată va fi a cincea pentru companie, care din iulie 2021 este listată pe Piaţa Principală a Bursei de Valori Bucureşti după ce a strâns cu succes 252 milioane de lei într-o IPO.

Noul capital va fi investit cu prioritate în noi dezvoltări, conform planului existent al companiei, în timp ce poziţia actuală de numerar va fi folosită pentru a accelera livrarea dezvoltărilor în curs. One United Properties se află în prezent în negocieri avansate pentru zece dezvoltări viitoare, precum şi în faze incipiente de discuţii sau negocieri pentru alte peste 20 de dezvoltări. Cele zece dezvoltări aflate în prezent în negocieri avansate se concentrează în primul rând pe proprietăţi rezidenţiale pentru venituri medii şi medii-mari. Dacă vor fi semnate, aproximativ 10.000 de apartamente cu peste 1 milion de metri pătraţi suprafaţă construibilă brută ar urma să fie dezvoltate pe aceste terenuri de către One United Properties în următorii şapte ani. După ce vor fi dezvoltate, acestea ar putea genera o valoare brută de dezvoltare de peste 2.3 miliarde de euro şi un potenţial profit brut pentru One United Properties de 900 de milioane de euro. Aproximativ 10% din dezvoltări vor fi spaţii de birouri şi comerciale. Accentul companiei este să investească cu prioritate în Bucureşti, unde se află cea mai mare parte a reţelei.

În 2021, cifra de afaceri a One United Properties a crescut cu 109%, atingând un reper istoric de 1,120 miliarde de lei în venituri anuale consolidate. Atât în segmentul rezidenţial, cât şi în cel de birouri, veniturile şi profiturile au crescut semnificativ, permiţând aproape triplarea profitului brut consolidat la 604,4 milioane de lei, în timp ce profitul net a ajuns la 509,7 milioane de lei. În ciuda investiţiilor continue, poziţia de numerar aproape s-a triplat la sfârşitul anului 2021, ajungând la 508,4 milioane de lei, în timp ce raportul credit/valoare a scăzut cu 6%, până la 24%, se mai arată în comunicat.


URMĂREŞTE CEL MAI NOU VIDEO
Buton