Afecțiunile pneumococice – riscuri pentru copii

Copiii reprezintă populația cu cel mai mare risc de a dezvolta afectiuni pneumococice, în special în primii 2 ani de viață. După naștere, nivelul anticorpilor materni scade, iar capacitatea celor mici să poată dezvolta un raspuns imun protector este redusă. Dacă un copil mai mic de 2 ani face o boală pneumococică, el nu va fi capabil sa dezvolte un răspuns imun eficient în urma îmbolnavirii, iar riscul de a contracta o nouă infecție pneumococică este foarte mare.

 

Copiii care suferă de boli cronice (malformații congenitale de cord, boli de sânge, deficite imune congenitale sau dobândite, boli cronice cardiace și respiratorii etc.) riscă să dezvolte o boală pneumococică invazivă.

Pneumococul (streptococcus pneumoniae) este o bacterie care se găsește frecvent în flora nasofaringiană la majoritatea populației sănătoase, dar mai ales la copii (10-85%).

Uneori, această bacterie poate deveni agresivă pentru gazdă și, implicit, pentru cei din anturajul acesteia. De la purtători, pneumococul se propagă la persoanele din jur prin tuse, strănut sau prin contact cu secrețiile traheobronșice. Infecția pneumococică nu se face prin consum de apă sau alimente. În cele mai multe dintre cazuri, bacteria nu determină îmbolnăvire, deoarece la o persoană sănătoasa sistemul imun oprește orice infecție să se propage din nazofaringe catre alte segmente ale corpului.

Dacă, totusi, infecția s-a produs, ea are mai multe manifestari clinice. Cele mai frecvente forme de infecție pneumococică sunt infecția urechii medii (otita medie acută), infectia sinuzala (sinuzita acută), infecții ale arborelui bronșic (bronșite, pneumonii), propagarea bacteriei în sânge (bacteriemie).

Unele infecții sunt considerate „invazive”, adică bacteria invadează o parte din corp shutterstock_132864278care, în mod normal, nu conține germeni. Astfel, pneumococul poate să invadeze saâgele, determinând bacteriemie, și/sau țesuturile și lichidul din jurul creierului și măduvei spinarii, producând meningită.

Dacă bacteria determina aceste manifestări, boala este extrem de gravă. Copilul trebuie internat de urgență, există risc de deces și, chiar și în cazul în care cel mic supraviețuiește, el poate rămâne cu grave sechele (retard mental, hidrocefalie, surditate, epilepsie etc.).

 

Riscurile pot fi diminuate considerabil prin vaccinare. Există mai multe tipuri de vaccin: vaccin pneumococic polizaharidic conjugat (recomandat la sugari și copii) și vaccin polizaharidic pur (recomandat în special la adulții de peste 65 ani).

Vaccinul pneumococic conjugat este recomandat la sugari și la copiii mici (6 săptămâni-60 luni), numărul de doze de vaccin variind în funcție de vârstă. La sugari, schema cuprinde 4 doze (vaccinul se efectuează la 2, 4 și 6 luni, iar rapelul în intervalul 11-15 luni).

La copiii cu vârste între 12 și 24 de luni se recomandă 2 doze vaccinale la interval de   minimum o lună, iar la cei cu vârste cuprinse între 2 ani și 5 ani se recomanda o doză. De precizat ar fi că vaccinul nu determină boala pneumococică, fiind vorba de un vaccin inactivat.

 

Text: Prof. Dr. Doina-Anca Pleșca, Clinica de Pediatrie și Neurologie Pediatrică Spitalul Clinic de Copii Victor Gomoiu;
Foto: Shutterstock

Recomandari
Redactia.ro
ziareonline.ro
RTV
Proiecte speciale
Unica.ro
Sfatul Medicului
Trending news
Mai multe din Bebelusul