Ai devenit recent părinte? Iată cum să te asiguri că bebe este în siguranță!

Bebe a venit pe lume și toată lumea se bucură pentru acest lucru, mai ales dacă este primul tău copil. Însă, o dată cu bucuria, vin și sfaturile infinite de la rude și prieteni, care mai de care mai ciudate. Trebuie să știi că experiența ta este unică și că nu este neapărat ca toate sfaturile pe care le primești să fie neapărat aplicabile. Totuși, păstrarea copilului în siguranță este una dintre cele mai importante slujbe ale unui nou părinte. Unul dintre motivele pentru care poate fi atât de dificil să păstrezi copilul în siguranță este că fiecare nouă etapă de dezvoltare prezintă noi riscuri. Norocul tău este că există anumite sfaturi universal valabile pentru orice familie care te ajută să-i oferi siguranță micuțului tău.

Iată TOP 3 măsuri pe care ar trebui să le iei ca să te asiguri că cel mic este în siguranță în primele lui luni de viață!

  1. Ai grijă să nu cadă

Pătuț, băi, scări și holuri… Atâtea pericole de a cădea pentru cel mic. Fii foarte vigilent cu aceste lucruri ca să eviți accidentele neplăcute.  Ține ferestrele și ușile de la balcon mereu închise și ai grijă să nu ții aproape de ele scaune sau obiecte de mobilier, deoarece copiii se pot urca pe ele. Mai mult decât atât în zonele ușor alunecoase, cum ar fi baia sau orice cameră cu gresie, supraveghează-l pe bebe în permanență și ține-l de mână. De asemenea, poți încerca șosete antiderapante bebeluși de la Krbaby.ro pentru un maxim de siguranță.

  1. Alege un pătuț sigur

Pătuțul este printre primele obiecte pe care vrei să le achiziționezi pentru copilul tău. Totuși, ai grijă să îl alegi în mod corespunzător, ca să te poți bucura de el cât mai mult timp și ca micuțul să fie în siguranță. În primul rând, indiferent ce model ai alege, asigură-te că este în conformitate cu normele de siguranță. În al doilea rând, gândește-te cu atenție la nevoile tale și bugetul tău, cu siguranță vei găsi produsul potrivit. De asemenea, evită să-l așezi aproape de fereastră, foarte multe accidente grave se produc din această cauză. Mai mult decât atât, păstrează pătuțul cât mai gol. Evită să îl încarci cu perne sau jucării cât timp stă micuțul în el ca să eviți pericolul de sufocare.

  1. Protejează-l de soare și căldură

Transpirația este modul natural în care corpul nostru ne răcorește, dar bebelușii nu sunt capabili să transpire la fel de eficient ca adulții. Limitați timpul afară în zilele toride la 30 de minute sau mai puțin și asigură-te că micuțul tău este bine hidratat. Asigură-te că aplici protecție solară cu un SPF minim de 30, deoarece arsurile solare se pot întâmpla în doar 15 minute.

Cu alte cuvinte, protecția bebelușului este extrem de importantă în primele luni de viață și poate fi o provocare mai ales dacă este primul copil. Ia toate măsurile posibile, însă nu te simți prost dacă se întâmplă mici accidente. Se întâmplă chiar și celor mai buni!


URMĂREŞTE CEL MAI NOU VIDEO
Buton