Andreea Marin despre puterea de a iubi din nou

În numărul de febuarie al revistei VIVA!, care apare astăzi (1 feb)pe piață, Andreea Marin vorbește despre puterea de a iubi din nou.

'Revista VIVA! a fost alături de Andreea Marin în toate mo­mentele importante ale vieţii sale. Am scris despre ele, despre ea, despre starea ei de spirit de fiecare dată, încercând să aflăm ce se ascunde în spatele poveştilor ei.

Cum e Andreea şi cum o vedem noi după atâţia ani? Corectă, responsabilă, câteodată aprigă; e prevăzătoare, une­ori chiar calculată atunci când are de făcut 5 paşi înainte, doritoare de ferici­re (aici se aseamănă cu noi toţi), puter­nică. Andreea are mereu controlul, deşi o bănuiesc uneori că i-ar plăcea să-l piardă din când în când, numai că viaţa pe care a avut-o până acum n-a prea lăsat-o să lenevească la umbra cuiva. Bine, nici nu e genul, dar nici nu i s-a întâmplat.

Şi uite că s-a căsătorit. Cu Tuncay. Şi e fericită. De fapt, mai mult decât atât, mi s-a părut echilibrată, calmă, aşezată. Am întrebat-o cum se simte, cum e viaţa cu bărbatul ei. Mi-a răspuns zâmbind: „e altceva, Cristina, nu pot compara cu nimic. De fapt, a zâmbit mai tot timpul şedinţei foto şi nu pen­tru că era un pictorial pentru VIVA!, ci pentru că aşa simţea.

Iar ne-ai oferit o surpriză la început de an. Ţin minte că, exact acum un an, şedeam liniştiţi în redacţiile noas­tre, când s-a aflat că divorţezi… Acum, în aceeaşi lună, redacţiile au fost zguduite de anunţul căsătoriei tale. Zice lumea că le planifici…

Viaţa mea nu e un spectacol. Ea înseamnă sentimente, întâmplări pe care ai vrea să le planifici, dar nu poţi, furtuni interioare pe care n-aş fi vrut să le cunosc vreodată. Aşa cum e viaţa fiecărui om, de fapt. Nu trăiesc pentru alţii, ci pentru mine şi pentru cei dragi mie. E minunat că, după o perioadă tare grea pentru mine şi pentru sufletul meu, Dumnezeu mi-a adus în viaţă un om care m-a schimbat cu totul, în sen­sul că mi-a readus echilibrul de care aveam atâta nevoie. Ori, o astfel de întâlnire nu poate fi programată, din păcate. Tare bine ar fi să avem la dis­poziţie un buton pe care să apăsăm în momentele de cumpănă din viaţă, schimbând astfel brusc pustiul din noi în iubire, dezamăgirea într-o nouă spe­ranţă, întunericul în lumină. Mă uit în jur şi văd oameni care îşi pot închipui – după 20 de ani de când sunt în faţa lor şi în casele lor şi nu am dezamăgit niciodată ca om – că mă pot pune pe acelaşi palier cu domnişoarele ce şi-au clădit palmaresul pe baza bârfelor, vul­garităţii, relaţiilor de o zi şi a înscenărilor. Oamenii de bun-simţ, însă, rămân cu capul pe umeri, gândesc ma­tur. O femeie ca mine nu face lucrurile pe jumătate şi nici nu e dispusă să-şi transforme viaţa într-o aventură. Ştiu ce vreau şi ştiu să recunosc şi să preţuiesc ce mi se oferă bun în viaţă. Prin urmare, ce se întâmplă în redacţiile TV şi de presă scrisă, mirările, scenariile, sentimentele controversate ale altora nu au nicio legătură cu viaţa mea pri­vată şi cu sufletul meu'

Citește continuarea în revista VIVA!, numărul de februarie

foto: VIVA!


URMĂREŞTE CEL MAI NOU VIDEO
Buton