„Vreau la mama!” – anxietatea de separare

In jurul varstei de un an, copiilor li se face teama ca ar putea fi despartiti de parinti. Anxietatea de separare, aceasta frica atinge culmea dupa varsta de doi ani.

 Paradoxal, imediat dupa implinirea varstei de un an, cand cei mai multi dintre copii incep sa mearga, iar universul lor capata alte limite, ei devin mai dependenti de parinti.

Vor sa descopere lumea, simt nevoia, chiar daca nu constient, sa afle care sunt limitele lor si, cu fiecare zi, vor sa ajunga mai departe. Pe de alta parte, daca se indeparteaza prea mult de parinti, se vor intoarce repede cand nu-i vor mai simti prin preajma.

La doi ani, atasamentul si senzatia de siguranta in preajma parintilor sunt atat de puternice, incat, daca raman mai multa vreme singuri sau in prezenta unui strain, copiii intra in panica.

Cum simt copiii anxietatea de separare

Situatia este resimtita de-a dreptul dramatic de copiii ai caror mame au stat o perioada mai indelungata in concediu de maternitate sau care nu au serviciu. Legatura dintre mama si fiu/fiica, si asa speciala, poate deveni usor una de dependenta.

Copilul mic nu are inca un alt univers in afara mamei (si uneori se exprima chiar in acest mod: „Mami, tu esti lumea mea, „esti soarele meu), si atunci cand mama dispare, toata lumea lui se prabuseste.

De obicei, copilul nu pare afectat in timpul zilei, cand mama este plecata, dar cand vine, se lipeste de ea ca un timbru si refuza categoric sa lase pe altcineva sa se apropie de el. Cu adevarat de cosmar devine momentul in care trebuie sa mearga la culcare.

Copiii care spun frecvent „vreau la mama refuza cu inversunare sa fie pusi in pat, plang disperati ore in sir (nu stiu care e recordul altora, dar fiica mea a pus frecvent nervii nostri si ai vecinilor la incercare, plangand mult dupa miezul noptii, ocazie cu care le cer scuze, inca o data, tuturor!).

La cea mai mica miscare dinspre usa, copilul, care parea cufundat intr-un somn profund, va sari instantaneu in picioare si va relua repriza de plans, plin de repros.

Ce poti face pentru a-ti ajuta copilul

In nici un caz nu te furisa noaptea din camera unui copil care te striga disperat si se agata de tine, la propriu. Se va speria si mai tare, si poate sta treaz nopti in sir.

Trebuie sa il linistesti, sa ii spui ca nu are motive sa se teama. Dimineata, cand iesi din casa, ia-ti la revedere pe un ton cat mai vesel, nu fi tematoare si ingrijorata.

Un copil care se teme de despartire (sau de orice altceva la aceasta varsta) simte imediat daca parintii se simt vinovati de fiecare data cand pleaca de langa el, iar atitudinea lor il face sa creada ca are dreptate sa se teama si ca lucruri teribile i se pot intampla cand mama si tata sunt departe.

Unde gresesc parintii

Angoasele produse de despartirea de parinti pot fi atat de puternice, incat copilul se poate imbolnavi, la propriu.

De multe ori, asta e o consecinta a lucrurilor spuse chiar de parinti. Iubitori si protectori, parintii au grija sa-i repete copilului in fiecare zi, de cand este mic, sa stea aproape de mama, ca sa nu i se intample ceva sau, la extrema cealalta, parintii excedati de temperamentul unui copil mai dinamic il pot ameninta ca daca nu va fi cuminte il vor da strainilor.

Nimic mai gresit, pentru ca amenintarea nu va schimba comportamentul copilului, dar ii va ramane intiparita undeva teama ca acest lucru chiar s-ar putea intampla.

Din cauza unor vorbe aruncate de parinti se nasc toate temerile irationale ale copiilor: monstrii de sub pat si stafiile care bantuiesc imaginatia copiilor. Dar, despre asta, intr-un „episod viitor!

Sfaturi practice pentru a preveni anxietatea de separare

Nu este usor sa cresti un copil care se agata disperat de fusta mamei. Cateva sugestii:
1. Obisnuiti-l de mic cu oameni straini. Copiii care petrec timp si cu strainii nu au aceasta teama ca li se poate intampla ceva in lipsa parintilor.

2. Fiti atenti la schimbarile radicale. Aceasta varsta este delicata. Nu e momentul sa plecati intr-un concediu fara copil sau sa va mutati in alt oras. Copilul are nevoie de „ancore si trebuie sa stie ca universul lui e sigur.

3. Daca niciunul dintre voi nu poate sta acasa cu el, lasati-l sa se obisnuiasca cu persoana care va avea grija de el. Este nevoie de o perioada de acomodare de cel putin doua saptamani.

4. Lasati-l macar o perioada sub supraveghere mixta: cineva din familie si un strain.Treptat, copilul poate fi lasat singur in camera, si apoi in casa, cu persoana straina. 5. Daca va sta in casa altcuiva, duceti-l inainte de cateva ori in vizita, sa se obisnuiasca.

Consultant: Cristiana Haica;
Foto: 123rf.com

Recomandari
Huff
Unica.ro
Mai multe din Copilul tau