Avertizarea oamenilor de stiinta: Nu mai hraniti copiii cu crenvursti!

Majoritatea parintilor stiu asta deja: nici pentru copii, nici pentru adulti, carnurile procesate nu sunt benefice. Putini sunt insa cei care stiu si posibilele consecinte ale consumului de crenvursti, mezeluri si alte carnuri procesate.

Gravidele ce consuma crenvursti frecvent isi predispun copiii la aparitia cancerului

In urma unui studiu amplu, desfasurat in anii ’90 de oamenii de stiinta Sarasua S. si Savitz D, s-a evidentiat o corelare intre frecventa cu care o gravida sau un copil mananca crenvursti sau alte carnuri procesate, si tendinta ca cei mici sa dezvolte cancer.

Oamenii de stiinta au descoperit astfel cum copiii nascuti din mame ce au consumat o data pe saptamana sau mai des crenvursti in timpul sarcinii, aveau un risc dublu de a dezvolta tumori la nivelul creierului.
Copiii ce au consumat ei insisi crenvursti o data pe saptamana sau cu o frecventa mai mare, aveau de asemenea un risc crescut pentru acelasi tip de maladii.

Acesta nu e primul studiu de acest gen: Echipa condusa de un alt om de stiinta, Peters JM, a descoperit ca exista o legatura intre consumul anumitor alimente si riscul crescut de leucemie aparuta la copii.
Cercetarea s-a desfasurat in Los Angeles, intre anii 1980 si 1987, iar copiii studiati au avut varste cuprinse intre 0 si 10 ani.
In urma studiului, cercetatorii au ajuns la concluzia ca cei mici care au consumat 12 sau mai multi crenvursti pe luna, aveau un risc de 9 ori mai mare de a dezvolta leucemie.

Cum pot crenvurstii sa predispuna la aparitia cancerului

Majoritatea crenvurstilor, chiar si dintre cei mai „curati” in ingrediente de pe piata, contin conservanti numiti nitriti.
In timpul procesarii, nitritii se combina cu aminele, compusi organici prezenti in carne, si formeaza compusi carcinogeni numiti N-nitroso.
Acesti compusi au fost asociati cu cancerul cavitatii bucale, de vezica urinara, al esofagului, stomacului si cerebral.

Cum ramane cu legumele ce contin nitriti?

Desi si legumele contin nitriti in mod natural, mai ales leguminoasele verzi, precum spanacul, salata sau telina, acestea nu sunt la fel de periculoase, ba dimpotriva.
Explicatia consta in formarea componentelor carcinogene, lucru care in legume nu are loc. In schimb, legumele sunt bogate in antioxidanti, precum Vitamina C sau D, care impiedica formarea compusilor carcinogeni si pot preveni chiar dezvoltarea anormala a celulelor.

Surse: ncbi.nlm.nih.gov; globalhealingcenter.com


URMĂREŞTE CEL MAI NOU VIDEO
Buton