Al patrulea trimestru de sarcină

La câteva minute după venirea pe lume un mânz se ridică în picioare și poate merge, iar a doua zi poate chiar alerga. Puiul de om are nevoie de mai mult timp pentru a căpăta puteri. Specialiștii spun că primele 3 luni de viață reprezintă de fapt un al patrulea trimestru de sarcină.

 

Dacă ar fi să își facă apariția pe lume când ar fi pregătiți pentru viața extrauterină, bebelușii nu s-ar putea naște normal. Chiar și așa, în condițiile în care capul unui bebeluș are în medie 11,5 cm la naștere și fontanelele nu sunt închise (tocmai pentru a permite trecerea prin canalul de naștere), venirea pe lume a unui bebeluș este un eveniment traumatizat fizic și pentru mamă și pentru copil.

La venirea pe lume un bebeluș este foarte vulnerabil – pentru a fi adaptat la mediu el are nevoie, în medie, de alte 3 luni – exact acest interval fiind numit de medici al patrulea trimestru.

În primele zile după naștere:shutterstock_114431743

  • nou-născutul distinge doar obiecte alfate la 20-30 cm depărtare
  • percepe contrastul lumină întuneric
  • este atras de sunetul vocii mamei mai mult decât de alte sunete și zgomote (se crede că cel mic îi recunoaște vocea pe care o auzea când era cazat în burtică)
  • poate imita deja câteva expresii
  • se uită cruciș (strabismul ete considerat normal până la vârsta de 6 luni), iar ochii au mișcări convulsive
  • nou-născutul nu-și poate duce degetele la gură sau dacă o face, nu le poate ține în guriță mai mult de câteva secunde
  • are mâinile și picioarele vineții, iar corpul este zguduit de tremurături, sughit sau episoade de apnee
  • mișcările corpului sunt oarecum haotice, lipsind cu desăvârșire coordonarea.

 

foto Shutterstock

 


URMĂREŞTE CEL MAI NOU VIDEO
Buton