Bolile picioarelor la copii

Dacă micuţul are sau nu platfus a devenit o adevărată obsesie pentru multe mămici. Specialiştii explică, însă, că până la vârsta de patru ani este absolut normal ca micuţul să aibă platfus (picior plat – cum mai spun medicii – la care scobitura nu s-a format încă).

Platfusul copiilor, picioruşele în formă de „X sau „O sunt probleme care îngrijorează părinţii şi îi fac să meargă repede la medic. De cele mai multe ori, însă, aceste afecţiuni trec de la sine. Sunt situaţii în care micile defecte de la nivelul picioarelor sunt o urgenţă ortopedică. Platfusul nu este o afecţiune de care trebuie să te sperii, mai ales că un număr infim de copii ajung să aibă la maturitate picior plat.

 

Cum se manifestă?
Platfusul se poate observa numai la copilul mai mare şi se manifestă atunci când scobitura piciorului este aproape invizibilă în momentul în care copilul stă în picioare şi îşi lasă toată greutatea pe ele. Rolul scobiturii piciorului este de a amortiza şocurile atunci când călcăm. Dacă scobitura nu există, la mers foarte îndelungat apare durerea, însoţită de oboseală, pentru că aceasta are şi rolul de a face mersul mai suplu, mai puţin obositor.

 

Ce spune ortopedul?
Existenţa piciorului plat este o realitate, 10-15% din populaţia globului având o astfel de afecţiune, explică medicul ortoped Mihai Jianu. „Singura situaţie în care specialiştii recomandă consultarea unui specialist este aceea în care este vorba de picior plat rigid şi extrem de dureros. Purtarea de talonete poate face rău micuţului, producând tulburări vasculare ce pot duce la necroze, atrage atenţia medicul Mihai Jianu.

 

Viaţa intrauterină
Din cauza poziţiei în care a stat în viaţa intrauterină, bebeluşul se poate naşte cu picioruşele într-o mulţime de poziţii, fără să însemne că are vreo malformaţie. Aşa-numitele malpoziţii se întâlnesc la foarte mulţi bebeluşi, însă în acest caz mişcările piciorului sunt posibile.

În astfel de situaţii, specialiştii în ortopedie pediatrică nu recomandă imobilizarea în aparat ghipsat pentru că poate duce la scăderea tonusului muscular. În timp, astfel de malpoziţii se corectează spontan, medicii recomandând masajul sau alte proceduri agreate de kinetoterapeut. În situaţia în care faţa anterioară a piciorului atinge gamba, copilul suferă de talus valgus.

Atâta vreme cât copilul nu suferă de altă afecţiune neurologică, această anomalie se vindecă întotdeauna cu sau fără tratament. În formele severe, se poate recomanda imobilizarea în aparat ghipsat în poziţie inversă, în primele zile după naştere, dar nu mai târziu de vârsta de trei-patru luni.

 

De reţinut!
Genunchii în formă de „O sau „X sunt foarte frecvenţi la copii. În majoritatea cazurilor, astfel de probleme se corectează spontan. Este absolut normal ca micuţii să aibă genunchii în formă de „O de la naştere şi până la 18 luni. „Durerile de creştere nu există.

De regulă, astfel de probleme apar la copiii care aleargă mult şi pot avea drept cauză oboseala musculară cauzată de intensitatea efortului. Înfăşarea picioarelor nou-născuţilor în primele luni de viaţă poate avea efecte catastrofale asupra articulaţiei şoldului, în special la copiii care au o predispoziţie genetică pentru displazia de şold.

 

 

Foto: shutterstock.com


URMĂREŞTE CEL MAI NOU VIDEO
Recomandari
Redactia.ro
RTV
Proiecte speciale
Unica.ro
Trending news
Mai multe din Bebelusul