Bunicii pot fi egoiști?

Cursuri de limbi străine, preocupări culturale, călătorii… Bunicii urbani de astăzi au adesea un program foarte încărcat. Până într-acolo, încât, câteodată, le vine chiar greu să petreacă o zi de miercuri cu propriii lor nepoți. Egoism asumat sau dorință legitimă de a profita de libertatea lor altfel decât făcând pe bonele?

„Mama mea se plange mereu ca nu le prea vede pe fetele mele, dar de cate ori o solicit in weekend sa se ocupe de ele, fie are ora la bridge, fie la salonul de cosmetica, povesteste G., 36 de ani si mama a doua fete. M., o bunica eleganta de 63 de ani, isi asuma faptul ca nu s-a devotat trup si suflet celor patru nepoti:

„Ii iubesc, desigur. Dar nu eu sunt cea care a ales sa ii aiba. Am adorat sa imi cresc fetele, dar astazi este randul meu. Imi mai raman circa zece ani pentru a face toate acele lucruri pe care le-am lasat intre paranteze, pentru a ma ocupa de copii sau de serviciul meu. Vreau sa pot pleca cu sotul meu, pe nepusa masa, la Venetia fara sa trebuiasca sa ma intreb daca o am la mine in weekendul acesta pe nepotica mea.

Bunicii urbani, iesiti din generatia baby-boom, au devenit oare niste hedonisti egoisti, preferand perspectiva unei calatorii pe Nil sau cursuri de seara, mai degraba decat cea a iesirilor cu scoala de doua ori pe saptamana? In opinia Nathaliei Isoré, psiholog clinician si animator de grupuri de discutii la Paris, situatia este mai nuantata decat ar parea. „Bunicii sunt din ce in ce mai solicitati, spune ea, pentru a le lua putin apararea.

„Li se cere astazi sa indeplineasca mai multe roluri. Cel de pazitor al copilului, dar si se sustinator financiar, chiar social, atunci cand nepotii adolescenti se refugiaza la ei pentru ca situatia de acasa este prea tensionata. Este prea mult pentru umerii lor imbatraniti. Si este de adaugat ca sunt persoane in forma, care inca muncesc sau care tocmai au iesit la pensie si au dreptul sa se gandeasca acum si la ei. Cu atat mai mult cu cat, subliniaza ea in continuare, „bunicii de astazi sunt adesea si ei in mijlocul familiilor recompuse sau traiesc separat de partenerul de viata.

Ajuta-te singur, ca sa poti ajuta

O preocupare sanatoasa, in opinia psihologului, intrucat „pentru a ajuta, trebuie sa fim stabili. Cu cat bunicii sunt mai infloritori, cu atat mai mult copiii si nepotii lor pot, in final, sa conteze pe ei. O parere impartasita si de Marie-Claire Chain, psiholog si animator de discutii la Scoala Bunicilor Europeni, din Paris. Ea afirma ca un numar mare dintre cei care vin la aceste sedinte colective il reprezinta o parte dintre cei ce se simt vinovati ca le refuza copiilor anumite servicii.

Cu aceasta ocazie, psihologul aminteste ca este legitim si necesar sa impunem niste limite si sa putem spune „nu. „Pentru ca lucrurile sa se petreaca bine, trebuie sa intelegem oboseala sau rezervele parintilor nostri, insista Marie-Claire Chain. „Daca este legitim sa asteptam un ajutor din partea lor, nu ar trebui sa speram «la un ajutor sistematic». Instalarea durabila in actiunea de a cere constant denota, pe undeva, o pozitie infantila care denatureaza relatia parinti-copii. Bunicii de ieri au avut deja copii si totul le este datorat lor.

Limitele devotamentului

Acest ajutor sistematic, N. l-a refuzat. Tanara pensionara, de 63 de ani, se descrie ca o bunica iubitoare, primind cu regularitate nepotii in vacante. Dar devotamentul ei are si limite, marturiseste ea. Astfel, atunci cand fiica ei a rugat-o la inceputul anului sa se ocupe de nepotii ei in fie¬care marti seara pana a doua zi, ea a refuzat ferm.

„Faptul de a ma vedea legata o zi pe saptamana mi se parea de nesuportat. Nu sunt o asistenta maternala, explica ea, adaugand „ca nu isi vede rolul de bunica in acest fel. N. vrea sa aleaga ea cand si cum sa se ocupe de nepotii ei. O dorinta de inteles intr-un spatiu urban, in care dezvoltarea personala devine o preocupare preferata. A gasi refugiu in legaturile familiale este un lucru, dar a te lasa inchis intr-o noua retea de constrangeri si obligatii, e altceva.

Citește continuarea pe psychologies.ro