Dupa cazul familiei Bodnariu, care a revoltat opinia publica si a declansat proteste pentru ca cei mici sa fie dati inapoi familiei, un nou caz iese la iveala, de aceasta data din Finlanda.
Camelia Smicala Jalaskoski, un medic stabilit in Finlanda, se lupta de 2 ani cu statul finlandez, care a decis sa-i ia copiii.
Femeia i-a pierdut pe Mihai (11 ani) si Maria (10 ani) dupa ce autoritatile finlandeze i-au luat cu forta, impotriva vointei lor, din casa in care locuiau.
Mama este despartita de sotul finlandez, pe care il acuza ca are un comportament abuziv fata de cei doi copii.
Pe de alta parte, tatal a acuzat-o pe mama ca ar incerca sa scoata copiii din tara si sa fuga inapoi in Romania, moment in care a anuntat si autoritatile, care au luat masurile mentionate.
Cei doi copii au fost institutionalizati in locuri diferite, iar femeia are acum dreptul de a-i vizita doar o data pe saptamana, timp de 90 de minute.
In acesti 2 ani, mama a reusit sa isi recupereze copiii pentru o scurta perioada, pentru ca apoi autoritatile sa ii institutionalizeze din nou, luandu-i cu forta de la scoala.
Mama sustine ca motivatia autoritatilor finlandeze ar fi fost ca mama este prea apropiata de copii si nu ar avea perspectiva necesara pentru a-si da seama ce e mai bine pentru ei.
Mama povesteste cum se desfasoara interactiunile dintre ea si copii, intr-un mediu controlat, unde copiii sunt adusi pe rand, pentru a nu se intalni.
„Astăzi i-am văzut pe copii. Nu știu cum ar putea cineva să înțeleagă ce sentimente mă încearcă de fiecare dată când îi văd intrând în încăperea aceea, aduși separat, după o schemă care să împiedice ca ei să se întâlnească, și mai ales să îi pot vedea simultan.
O dată la trei săptămâni, timp de o oră și jumătate, încerc să le transmit toată dragostea de care sunt privați, să-i asigur că va fi bine, să-i înveselesc un pic, și să-i motivez să nu renunțe să spere că vom fi din nou împreună, acasă.
O oră și jumătate am voie să mă bucur de copiii mei buni, deștepți și frumoși. Nu există un cuvânt care să definească ce simt când îi văd plecând. Nici nu mai știu de câte ori am murit până acum.”
„Mihai este slab, palid și foarte trist. Încercările lui de a părea vesel îmi rup inima. Mă tem că și încercările mele de a părea veselă au același efect asupra lui. Mi-a adus o nouă scrisoare pe care vrea să o trimit pe adresa ONU.
Copilul meu citește despre drepturile omului…o situație normală pentru un copil fericit în Finlanda. Personalul de la cămin nu a omis să raporteze în timp util celor de la social despre apelul scris de Mihai, drept pentru care, la câteva minute, o așistentă socială a năvălit în încăpere și l-a somat să predea scrisoarea.
Fără explicații, pe un ton de comandă. Copilul meu, care are doar 11 ani, nu s-a lăsat intimidat și a avut puterea să se opună.
A avut tăria să-i spună că nu vrea ca scrisoarea lui să fie citită de alte persoane decât cele cărora le este adresată. Cum vi se pare faptul că o eminență a serviciului social se deplasează pentru câteva rănduri scrise de un copil?”
Sursa imagine si text: Facebook Camelia Smicala