Cand desenele vorbesc

Cand copilul tau deseneaza, nu inseamna ca este, neaparat, vreun artist in devenire. Insa orice desen iti va spune ceva despre starea lui de spirit.

Primele desene pe care le face copilul in jurul varstei de un an si cateva luni reprezinta o cale de descoperire a abilitatilor ascunse in propriile maini.

De aceea, este bine ca parintii sa-i puna la dispozitie hartie si creioane. Orice desen are istoria lui, pe care copilul o povesteste in timp ce traseaza liniile sau atunci cand i se cere.

Desenele realizate spontan sunt cele care exprima in mod autentic universul copilului.

Etapele maiestriei'

Imaginea realizata reflecta nivelul dezvoltarii intelectuale a copilului, iar desenul, impreuna cu paleta cromatica, reflecta universul sau emotional.

Astfel, copilul mazgaleste' pana la varsta de trei ani, bucurandu-se de miscarile mainii care tine creionul. La patru ani, locul mazgalelilor este luat de linii organizate, ce reprezinta obiecte, fiinte intalnite in realitatea concreta. Intre cinci si sase ani, copilul este atent sa reflecte cu acuratete universul exterior.

Dominanta elementelor grafice mici, slab conturate, inghesuite intr-un colt al foii de hartie, denota un sentiment de izolare, de lipsa de incredere in sine, in timp ce elementele grafice mari, expuse pe toata suprafata foii, releva, dimpotriva, expansivitate, dorinta de afirmare.

Mazgalelile (in cazul in care stadiul mazgalitura' e depasit cronologic) sunt semne de agitatie sau neliniste (corelate si cu semnificatia simbolurilor exprimate prin intermediul formelor desenului).

Ce spun culorile

  • Absenta culorilor indica o lipsa de reactivitate emotionala.
  • Predominanta de negru exprima tendinte depresive.
  • Excesul de rosu este un indicator al agresivitatii.
  • Galben si portocaliu – optimism, dinamism, sociabilitate.
  • Verde – flexibilitate, vointa, concentrare, indrazneala; caracterizeaza o fiinta care stie sa se apere, autonoma, retinuta.
  • Albastru – profunzimea si nuantarea sentimentelor, specifica persoanelor sensibile, receptive la tot ce se intampla in jurul lor.
  • Violet – dorinta de comunicare, fascinatia pentru intelepciune.
  • Indigo combina albastrul gandirii clare cu rosul dinamizator si semnifica dragostea de adevar, inteligenta practica.
  • Maro ascunde framantari psihice cauzate de un eveniment negativ, petrecut recent.

Taina desenului

Personajele desenului sunt substitute ale personajelor din viata reala, cand copilul este implicat intr-o situatie conflictuala precum: lipsa de armonie in relatia dintre parinti; divortul parintilor; lipsa de concordanta intre normele educative emise de parinti si bunici; tensiune in relatia cu o educatoare rigida etc.

Desenul este cel care dezvaluie ceea ce copilul evita sa spuna prin cuvinte, de teama sa nu-i supere pe adultii sai favoriti (mama, tata, bunica, bunic). Desenul este calea naturala de eliberare a tensiunilor produse de dorinte neimplinite sau de suferinte nesolutionate.

Desenul este cea mai la indemana modalitate de a explora universul copilului, de a-l cunoaste asa cum este, dar si de a ne vedea pe noi insine, prin ochii copilului.

Daca vrei sa stii exact cum stau lucrurile in familia voastra, propune-i copilului tau sa deseneze o familie si sa-ti spuna apoi povestea desenului. Veti descoperi impreuna o cale inedita, dar sincera, de a va cunoaste mai bine unul pe celalalt. Succes!  

Foto: 123rf.com


URMĂREŞTE CEL MAI NOU VIDEO
Recomandari
Buton