Cât de greu e primul an cu bebe?

Fiecare vârstă are problemele, dar parcă în primul an de viață al bebelușului – atunci când începem să învățăm cum să fim părinți, atunci când bebe încă nu ne poate spune ce îl doare etc. – ni se pare cel mai greu… Acum au loc cele mai rapide și spectaculoase transformări la copil. 

În primul an de viață, bebelușul începe să își dezvolte simțurile, se adaptează la noul mediu, se obișnuiește cu alimentația din acest nou mediu de viață, învață să vorbească, îi ies dințișorii, învață să meargă, să înțeleagă ce se întâmplă în jurul său, i se dezvoltă creierașul.

Toate acestea sunt însoțite de un mare efort de adaptare pe care copilul îl face și pe care, din fericire, nu îl va ține minte în anii următori, deoarece, probabil, i-ar fi tare milă de sine numai amintindu-și suferințele prin care a trecut.

Pe de altă parte, părinții depun și ei un mare efort de adaptare și relaționare cu noul membru al familiei, și parcă și lor li se șterge destul de ușor memoria acestui efort, din dragoste pentru micuțul lor și datorită bucuriei pe care, lună de lună, bebelușul le-o oferă, evoluând spectaculos.

 

De ce este dificil primul an? Să vorbim doar despre nopțile nedormite atât în ceea ce-l privește pe cel mic, cât și în cazul părinților – din pricina colicilor, apariției dințișorilor, necorelării între dorințele copilului (care nu se poate exprima altfel decât prin plâns) și ceea ce se pricep să ofere părinții, de epuizarea mămicilor care încearcă din răsputeri să facă față cât mai bine solicitărilor copilului, de depresia postnatală, de sentimentul de neputință atunci când bebe plânge și nimic pare să nu îl consoleze, de frica de a nu mai găsi locul de muncă după întoarcerea din concediul de creștere a copilului, de nemulțumirea față de relația cu soțul, care are de suferit, și câte altele.

Însă adevăratele, realele dificultăți ale primului an sunt legate de reperele de dezvoltare ale copilului. Acestea ar trebui să fie îngrijorările.

În ultimii ani, există din ce în ce mai mulți copii care au întârzieri în dezvoltare (din diferite motive), așa încât altele ar trebui să fie reperele de neliniște sau de liniște ale părinților.

 

Motivele de îngrijorare sunt:

  • dacă nu își ține capul ridicat până la 16 săptămâni,
  • dacă nu stă sau merge în patru labe după a 48-a săptămână,
  • dacă nu se rostogolește de pe spate pe burtă,
  • dacă nu își atinge genunchii,
  • dacă nu se împinge pe vârfuri nici după a 35-a săptămână,
  • dacă nu stă în șezut nici după a 48-a săptămână,
  • dacă nu pășește susținut la un an,
  • dacă nu ține jucăria în mână, dacă nu dă dintr-o mână în alta jucăria nici după 30 de săptămâni,
  • dacă nu are pensa (să prindă bucățele mici între degetul mare și arătător) până la un an,
  • dacă nu reacționează la sunete nici după 26 de săptămâni.

 

Alte motive de îngrijorare și mers la specialist:

  • nu caută cu privirea obiectul dispărut din raza vizuală nici la 34 de săptămâni,
  • nu a zâmbit până la 16 săptămâni,
  • nu diferențiază persoanele din familie de cele străine nici la un an,
  • nu a gângurit până la 26 săptămâni,
  • nu a rostit silabe (consoană plus vocală) până la 40 de săptămâni,
  • nu se uită spre obiectul sau persoana despre care este întrebat nici la un an.

E de preferat să fim agasanți pentru pediatri sau specialiștii pediatri din diferite alte domenii (ORL, neurologie, oftalmologie, psihologie), decât să neglijăm o cât de mică îngrijorare pe care o avem în legătură cu evoluția normală a bebelușului.

 

URMĂREŞTE CEL MAI NOU VIDEO
Recomandari
Redactia.ro
ziareonline.ro
RTV
Proiecte speciale
Unica.ro
Sfatul Medicului
Trending news
Mai multe din Dezvoltare