Mame de băieţi: cât de mult îşi iubesc ”puii”?

Se spune că mamele de băieţi sunt prea protectoare şi se desprind cu greu de „puii lor. Află cât adevăr se ascunde în spatele acestor vorbe.

 
Rolul excesiv atribuit mamelor în privinţa fericirii sau eşecurilor copiilor se află la originea unei serii de clişee despre riscurile pe care dragostea maternă le poate prezenta pentru fii. De-a lungul anilor, s-a constituit o adevărată listă a slăbiciunilor pe care o asemenea atitudine le putea genera. Femeile de astăzi revendică egalitatea sexelor, iar printre ele se găsesc şi mame de băieţi care doresc, cu siguranţă, ca fiii lor să nu ajungă ca acei „macho pe care ele îi denunţă şi pe care, poate, i-au şi cunoscut. Ele vor ca ei să devină adulţi împliniţi, care să se simtă bine în pielea lor. Să le sugerezi că fiul lor nu va deveni un bărbat în adevăratul sens al cuvântului, şi asta din vina lor, este ceva tulburător pentru ele, iar acest lucru nu face decât să le culpabilizeze. Practica a arătat că dificultăţile pe care le au băieţii în a se maturiza sunt legate mult mai des de absenţa reală sau afectivă a taţilor decât de o dragoste excesivă a mamelor.


Dialogul, o problemă?

Adolescenţa este una dintre rupturile cele mai delicate care se produc în relaţiile mamă-fiu. Majoritatea mamelor sunt mulţumite să-şi vadă copilul căutându-şi autonomia, chiar dacă, în acelaşi timp, se simt părăsite, neglijate sau uitate. Rezultatul acestor diverse mişcări psihologice, de o parte şi de alta, explică binecunoscutele dificultăţi ale dialogului. Această comunicare este necesară, dar rareori lipsită de tensiuni. Dacă un tânăr cere să fie ascultat şi înţeles, el se teme să nu devină vulnerabil. De aici şi oscilaţiile sale, uneori de neînţeles, şi schimbările lui de opinie. Acest fapt le face pe mame şi pe taţi să fie cuprinşi de derută, perplexitate şi chiar iritare, mai ales atunci când aud replici precum:

  • „Eşti o mamă rea! Nici unei mame nu îi place să audă aceste cuvinte din gura fiului ei. Totuşi, această afirmaţie înseamnă că o mamă astfel apostrofată este o mamă bună. Afirmaţia făcută de băiat este dovada evidentă a faptului că el consideră, în general, că este „o mamă drăguţă. Altfel, el nu ar face diferenţa. În acelaşi timp, afirmaţia arată că mama a ştiut să spună „nu uneia dintre cererile copilului sau unui capriciu de moment. O altă variantă a acestui atac filial ar putea fi: „Nu te mai iubesc!. Şi acesta este, de multe ori, semn că voinţa de control a băieţelului asupra mamei sale a eşuat, din fericire.
  •  „Mama mea e prea cloşcă Mama-cloşcă are trei ocupaţii principale: să-şi facă griji, să încerce să controleze tot ce i-ar putea scăpa şi să i se adreseze fiului cu diverse diminutive, unul mai afectuos decât celălalt („scumpul meu, „îngeraşul meu, „puişorul meu). Atunci când un băiat se plânge că mama lui este prea „cloşcă, nu s-ar putea spune, cu umor, că atmosfera familială prezintă similitudini cu o curte de păsări în care regula e ca toţi să ciugulească în spaţiul prevăzut şi să se culce când este încă lumină afară? O mamă-cloşcă este necesară pentru un pui care îşi va urma orbeşte mama care îl hrăneşte şi îl apără, dar această etapă trebuie să se încheie de îndată ce puiul a ajuns independent.
  • „Îi este teamă că nu o voi mai iubi Unele mame par obsedate de teama de a nu pierde dragostea fiului lor şi sunt gata de orice pentru a le intra în voie. Deseori, ele caută, inconştient, să ofere imaginea unei mame perfecte, fie pentru că au sentimentul că propria lor mamă era aşa, fie pentru a nu repeta ceea ce au resimţit ca pe o insuficienţă majoră la aceasta.
  • „Mama mea vrea întotdeauna să ştie ce fac! O mamă ştie întotdeauna ce face copilul ei când e mic. Chiar şi atunci când nu o ţine pe mama de mână, el este inclus în psihismul ei şi mama are o reprezentare psihică precisă a acestuia, un fel de legătură imaginară care o uneşte cu el. Această situaţie se schimbă pe măsură ce copilul creşte, iar mama trebuie să respecte un teritoriu care nu este al ei. Anumite mame nu pot înţelege acest lucru: „Poate să facă ce vrea, dar eu vreau să ştiu unde e…! În această afirmaţie există, pe de o parte, nevoia de a păstra legătura infantilă şi, pe de alta, angoasa de a trebui să înfrunte separarea. În afară de situaţiile în care o mamă este îndreptăţită să se simtă îngrijorată în le­gătu­ră cu băiatul ei care alunecă spre comportamente de mare risc (de tip droguri sau delincvenţă), în necesitatea de a şti mereu unde îi este fiul şi ce face acesta trebuie văzută expresia unei dorinţe de control.

 

Cum comunici cu el?
Mamele trebuie să ştie că este mai eficient să domoleşti preventiv angoasele unui băiat decât să critici un comportament care este consecinţa acestora.
Unui băiat care şi-a uitat o carte la şcoală este mai bine să-i spui: „Poţi să-ţi faci lecţia pentru mâine şi fără ea? sau „Vrei să-l sunăm pe prietenul tău să-l rugăm să ţi-o împrumute? decât: „Dar cum ai putut s-o uiţi? Parcă ai avea trei ani. Sora ta nu-şi uită niciodată lucrurile. Un băiat este mult mai sensibil la critici decât pare. Fetele sunt şi ele sensibile, dar se descurcă mai bine, fiindcă ştiu să-şi exprime sensibilitatea. Băieţii sunt mai agresivi în comportament şi în emoţiile lor.


Cum să-i înţelegi emoţiile?

Când un băiat vorbeşte, se referă mai degrabă la un eveniment sau la un comportament decât la implicaţiile unei relaţii. Un băiat va spune că un coleg îl necăjeşte în clasă, nu va spune că nu se înţelege bine cu el sau că nu are aceleaşi gusturi şi interese ca ale lui. Mamele vor manifesta un interes tocmai pentru ceea ce fiul lor nu le va spune, astfel explicându-se de ce, uneori, comunicarea dintre cei doi devine conflictuală. La fel, atitudinea unui fiu poate părea nepăsătoare sau nepoliticoasă: băieţii îşi lasă lucrurile în sufragerie, nu iau parte la treburile gospodăreşti sau o fac protestând. Înseamnă că sunt prost crescuţi? Comportamentul, politeţea şi simţul răs­pun­de­rii sunt deopotrivă legate de caracter şi de o învăţătură socială. Nu te poţi aştepta ca un băiat extrovertit, mereu în mişcare, care trăieşte în prezent, să aibă aceeaşi atitudine ca unul calm, aşezat şi care se exprimă bine. Dar amândoi trebuie să înveţe să îi respecte pe ceilalţi şi să se plieze uzanţelor sociale. Mamele ar trebui să-i ajute pe fiii lor să înveţe să aibă răbdare, să vorbească în loc să acţioneze şi să se lase ajutaţi de ceilalţi.


Băieţii preiau rolul tatălui
. Mamele care trăiesc singure cu fiul lor au tendinţa de a-i acorda mai puţină independenţă. Băieţii au nevoie de stabilitate, dar şi de libertate. Ei pot încerca să-şi imite tatăl absent şi să se prezinte mai maturi decât sunt în realitate. Când vorbim despre cazurile unor familii recompuse, avem de-a face cu băieţi care vor da impresia că ceea ce se întâmplă (despărţirea părinţilor, intrarea într-o nouă familie) nu îi priveşte sau, dacă se declară foarte implicaţi, vor exprima acest lucru prin violenţă. În general, băieţilor le ia mult timp să se obişnuiască cu tatăl vitreg.

 

 

Citeşte mai multe aici

Recomandari
Redactia.ro
ziareonline.ro
RTV
Proiecte speciale
Unica.ro
Sfatul Medicului
Trending news
Mai multe din Familie