Cazul creșelor din Ploiești: „Copiii nu vedeau carne în ciorbă. Le dădeau o fiertură din cartofi și oase!”

Noi detalii șocante au ieșit la iveală în cazul creșelor din Poiești. Amintim că directoarea Centrului Creșe Ploiești, Angelica Fodor, a fost reținută de Poliție la începutul săptămânii și alte patru educatoare sunt anchetate într-un dosar de corupție, femeile fiind acuzate că au furat din alimentele copiilor și din produselor de igienă care trebuiau să ajungă la ei.

Joi, 9 decembrie, alte cinci angajate ale creșelor au fost plasate în control judiciar după o nouă rundă de audieri. În urma deciziei procurorilor, directoarea creșelor va rămână în arest, în spatele gratiilor până pe 6 ianuarie 2022.

Citește și: Meniul dintr-o cresa din Romania continea 3 deserturi pe zi

Conform unor surse judiciare, Ancheta a porint în primăvara acestui an, după ce un părinte nemulțumit că i s-au cerut bani pentru înscrierea copilului la creșă, a depus o plângere. Inițial, ancheta a fost deschisă pentru fapte de corupție, dar mai apoi, s-au descoperit și alte nereguli mult mai grave.

Anchetatorii au analizat discuțile purtate între îngrijitoare, administratorele creșelor și bucătărese și a ieșit la iveală faptul că micuții primeau o mâncare demnă de dat animalelor.

'Copiii aceștia nu vedeau carne în ciorbă. Le dădeau o fiertură din cartofi și oase, carnea ajunea în altă parte. Paste fierte fără brânză, asta primeau copiii', au spus surse apropiate de anchetă, potrivit ziare.com.

Foto – 123rf.com


URMĂREŞTE CEL MAI NOU VIDEO
Recomandari
Mai multe din Stiri
Buton