Ce conteaza pentru copilul tau

Am avut de curand la cabinet o mamica a doi copii – unul de 3 ani si unul de 4 ani si jumatate, ingrijorata ca poate fetita ei (cea mare) nu stie suficiente lucruri pentru varsta ei.

Nu critica nici gradinita si nu era ingrijorata nici de nivelul intelectual al copilului. Doar de nivelul achizitiilor ei. De unde vine acesta ingrijorare? am intrebat-o.

Din faptul ca verisorul ei de 4 ani stie o multime de lucruri pe care fiica ei nu le stie – sa numere pana la 100, sa scrie literele alfabetului, stie care sunt planetele sistemului solar, toate speciile de dinozauri, animalele de pe diferite continente etc.

Nu stiam initial daca sa ma amuz sau sa o cert pe mamica speriata. Cred ca am ales sa ii reprosez ca a picat prada ispitei de a-si compara copilul cu alti copii. Da, stiu, vine instinctiv nevoia de a ne compara copiii si pe noi insine cu altii. Dar ca parinti trebuie sa ne abtinem de la acest „pacat”.

Fiecare copil invata in ritmul sau
Fiecare copil se dezvolta si invata in ritmul sau. Chiar daca traim intr-o cultura hipercompetitiva, nu trebuie sa ne confundam copiii cu trofee sau sa ii introducem in competitii distructive cu cei din jur. Este foarte normal ca unii copii sa stie sau sa poata face lucruri pe care altii nu le stiu sau nu le pot face.

Ceea ce nu inseamna ca si ceilalti, obligatoriu, ar trebui sa tinda sa fie ca ei. Copilaria nu trebuie sa fie niciodata o competitie intre copii. Deci ii raspund acelei mamici in public, acum. Iata ce trebuie sa stie neaparat fetita dumneavoastra, doamna:

• ca este iubita neconditionat de catre parintii si familia ei, permanent, orice ar face sau ar sti;
   
• ca este mereu in siguranta si sa faca in asa fel incat sa fie in siguranta in public, afara, in prezenta altora (fara a face din asta o obsesie, o sursa de anxietate, fara a restrictiona libertatea de miscare a copilului).

  Sa stie sa aiba incredere in propriile instincte legate de oamenii din jur si sa nu faca lucruri care nu i se par in regula, indiferent cine i-ar cere sa le faca. Asta presupune desigur ca parintii sa fi inceput deja sa ii insufle un sistem de valori. Sa stie ca, orice s-ar intampla, familia este alaturi de ea si ca poate avea incredere sa le spuna orice parintilor ei.
   

• sa stie ca este foarte bine sa razi, sa fii fericit, sa te comporti uneori stupid, sa fii creativ si ca nu trebuie sa faci lucrurile ca la carte ca sa fii ceea ce altii numesc normal.

  La aceasta varsta, este normal sa dai frau liber imaginatiei, chiar daca asta presupune ca, in desenele tale, iarba este mereu albastra si cerul – galben, sa ai prieteni imaginari cu care sa porti conversatii nesfarsite;
   

• sa isi urmeze pasiunile fara sa se gandeasca ca ar trebui sa invete numerele in loc sa picteze la nesfarsit sau sa se joace cu nisipul ori papusile;
   
• sa stie si de la parintii sai ca viata este frumoasa, chiar daca nu are jucariile pe care le detine fetita a cine stie carei persoane bogate de la gradi, si ca fericirea nu sta in numarul de inele de pe degete sau capacitatea cilindrica a masinii pe care o conduce tata. Si ca este un copil frumos, iubit, inteligent, creativ pentru ca asa cred parintii sai despre ea.

Citeste continuarea pe pagina urmatoare: 1 2