Ce faci daca esti insarcinata si afli ca ai cancer la san?

Cancerul la san la o femeie insarcinata se depisteaza mai tarziu, deoarece semnele unei posibile tumori pot fi usor confundate cu modificarile morfologice ale sanilor care apar in timpul sarcinii si de aceea poate fi mai greu de tratat.

Diagnosticul unui cancer ridica probleme legate de tipul de tratament care poate fi aplicat fara sa afecteze fatul, sau daca tratamentul va fi eficient in aceste conditii.

In timpul sarcinii se produc mai multe schimbari hormonale care determina modificarea sanilor – acestia se maresc, devin mai rigizi si mai sensibili. Acest lucru face ca depistarea nodulilor sa se faca mult mai dificil.

Se poate intampla ca nodulii pe care ii simti prin palpare sa nu fie cancerigeni, ci simple modificari normale a sanilor. Dar depistarea unei tumori maligne se poate face doar prin investigatii amanuntite, asa ca este foarte important ca in perioada sarcinii sanii sa fie monitorizati atent, iar medicul sa fie anuntat in legatura cu orice schimbare pe care o sesizati la palpare.

Perioada cu maxim de risc in timpul sarcinii este reprezentata de saptamanile 32-38 de sarcina.

Exista mai multe tipuri de cancer la san, fiecare tip de cancer are specificul si prognosticul lui. In majoritatea cazurilor in care a fost diagnosticat un cancer la san in sarcina a fost gasit tesut malign in canalele galactofore, fiind vorba de un carcinom ductal, si mai putin in lobulii mamari (care produc laptele matern).

Investigatii

Sarcina este o perioada mai delicata, de aceea este foarte important sa fii atenta la ce tipuri de investigatii esti pe cale sa fii supusa.

Principalele metode pentru diagnosticare sunt:

Ecografia – este metoda de ales in cazul sarcinii; analizeaza si diferentiaza nodulii si alte leziuni mamare; pune diagnostic cu usurinta pentru chisturile mamare – simple sau complexe, ca nodulii solizi.

Sonoelastografia – se utilizeaza dupa descoperirea la ecografia mamara a unui nodul sau a unei modificari focale de structura si se aplica la nivelul acesteia. Aceasta aduce informatii suplimentare despre natura unei formatiuni mamare si ajuta la diferentierea leziunilor maligne de cele benigne.

Mamografia – reprezinta o radiografiere a sanului; este de evitat in timpul sarcinii, mai ales in primul trimestru. Daca este imperios necesara, ca o masura de protectie, se poate plasa in zona trunchiului un sort special de protectie.

Biopsia percutana– presupune recoltarea unor frgmente din nodulul suspicionat cu ajutorul unei punctii, care ulterior sunt analizate in laborator si ofera un diagnostic histo-patologic.

Metode de tratament

In cazul in care cancerul la san este descoperit in timpul sarcinii, tipul si durata tratamentului depind de numeroase aspecte. Alaturi de marimea, localizarea si stadiul tumorii, un factor foarte important tine de cat de inaintata este sarcina si de alegerile personale pe care pacienta le va lua privind tratamentul aplicat si modul in care acesta poate afecta fatul.

Tratarea unei femei gravide cu cancer de san are aceleasi obiective ca si tratarea unei femei care nu este insarcinata: controlul cancerului in locul de unde a pornit si oprirea raspandirii. Dar preocuparea de a proteja un copil in crestere poate face atingerea acestor obiective mult mai complexe.

Majoritatea specialistilor sustin ca, daca in timpul sarcinii este depistat un cancer de san, acesta nu ar trebui sa afecteze fatul in mod direct, deoarece celulele canceroase de la nivelul sanului nu trec de la mama la fat.

Citeste mai departe pe Avantaje.ro


URMĂREŞTE CEL MAI NOU VIDEO
Buton