Ce le citim copiilor înainte de culcare

Seara, prichindeii pe la pătuțuri se adună. Somnul este la fel de important pentru copii precum mâncatul. Deși cei mici au tendința de a protesta în momentul în care ora de culcare sosește, cei mai mulți dintre ei se scufundă într-un somn adânc imediat ce îmbrățișează perna moale.

Pe de altă parte, este foarte important să-l obișnuiești pe puiul tău cu o rutină a somnului. Și ce faci ca micuțul să nu asocieze mersul la culcare cu o obligație? Îi spui o poveste frumoasă.

Lumea literaturii pentru copii îi ajută pe cei mici să-și dezvolte imaginația. Plus că, o carte de citit îi ajută să adoarmă mai repede, le cultivă pasiunea pentru citit și îmbunătățește relația dintre voi.

Mai rămâne să alegi o poveste bună pentru lectura de dinainte de culcare. Uite o scurtă listă cu idei de cărți de citit pentru copii de pe rafturile editurii Katartis

Fabule cu morală pentru copii

Este cunoscut faptul că fabulele sunt potrivite pentru copiii de toate vârstele. Nu numai că sunt distractive și îi ajută să adoarmă cu ușurință, acestea sunt pline de semnificații. Cărțile cu Lieselotte, din colecția cu același nume, spun povestea unei văcuțe poștărițe și viața sa la fermă. Cele mai multe dintre scenele cărții sunt inspirate din interesele și problemele cu care se confruntă copiii în realitate. Cei mici vor fi fascinați de traiul la țară și ograda plină cu tot felul de personaje care sunt animăluțe. Cine știe, poate vor călători în vis până la ferma lui Lieselotte.

Literatură fantastică

Dacă este copilul tău deja în primii ani de școală, cărțile de ficțiune sunt potrivite pentru el sau ea. Acestea îl ajută să-și imagineze întreaga acțiune, cu personaje, întâmplări, situații și îi stimulează creativitatea. Un bun exemplu este cartea Grădinarul viselor, o poveste de domeniul fantasticului, despre cum iau naștere cărțile. Atenția celui mic va fi captată rapid de metaforele folosite, în timp ce va descoperi lumea imaginației.

Enciclopedii pentru copii

Citiți împreună despre grija pentru mediu, animale pe cale de dispariție sau case din diferite culturi. Enciclopediile le explică celor mici, cu amănunte, orice subiect de interes, îmbogățindu-le cunoștințele generale și stârnindu-le curiozitatea. Astfel, copilul tău va adormi cu gândul la Marea Barieră de Corali sau se va imagina într-o locuință plutitoare. Toate acestea îi vor dezvolta imaginația și va avea un somn adânc, plin de vise frumoase.

Poți alege dintr-o mulțime de cărți, cu subiecte, personaje și întâmplări preferate de copilul tău din biblioteca editurii Katartis. În acest fel, rutina de culcare se va transforma într-un moment așteptat pe parcursul întregii zile.

Lectură plăcută și somn pufos!

sursa foto: pexels.com


URMĂREŞTE CEL MAI NOU VIDEO
Buton