Ce să faci ca părul tău să arate perfect!

Combină produsele de îngrijire potrivite tipului tău de păr cu o alimentaţie echilibrată şi vei vedea că acesta îşi va recăpăta forţa şi strălucirea din vremurile bune.

Pe cât de capricioasă este vremea din această perioadă, pe atât de imprevizibil ne este părul: acum arată ca desprins din reviste, acum capată un volum nedorit, acum devine atât de drept, încât parcă nici nu ai fi stat o jumătate de oră cu ondulatorul în faţa oglinzii… Și, inevitabil, te întrebi: „De ce mi se întâmplă doar mie?

Vestea bună este că nu ţi se întâmplă doar ţie, ci tuturor celor care trăiesc într-un ritm alert, căruia nici cel mai rezistent păr nu-i poate rezista de unul singur.

Dacă pe perioada iernii îl puteai ascunde rapid sub o caciulă, o glugă sau un şal călduros, acum nu mai ai nicio altă metodă de acoperire, astfel că singura soluţie este să faci o vizită hair-stylistului, iar apoi să aplici un tratament intensiv care să-l revigoreze, să-i redea forţa şi stralucirea de odinioară. De unde să începi?

Află care este tipul tău de păr

În general, când vorbim despre păr, trec orele pe lângă noi tot discutând despre coafurile pe care le putem experimenta în funcţie de lungime, textură (păr ondulat, păr drept), dar şi despre ceea ce poţi face atunci când el este foarte sensibil, uscat sau gras.

Dacă ai norocul unui păr normal, va trebui să-l speli de cel mult două ori pe săptâmâna, însă, în general, este foarte uşor de întreţinut.

Părul uscat se recunoaşte simplu după vârfurile despicate, precum şi după un scalp iritat, în timp ce părul gras pare să dea cele mai mari „bătăi de cap: oricât de des l-ai spăla, el se va îngrăşa la fel de repede, fără posibilitatea de a-l aranja bine mai multe zile la rând.

În unele farmacii sau magazine se pot face chiar şi analize ale scalpului sau ale părului.

Cum alegi produsele?

Învaţă să descifrezi lista ingredientelor şi să te asiguri că sunt cât mai puţine substanţe care ar putea produce iritaţii în zona scalpului.

Caută produse care să conţină ingrediente naturale benefice părului, precum mierea, lăptişorul de matcă sau propolisul, şi, în general, spun medicii dermatologi, este important să foloseşti produse din aceeaşi gamă.

În perioadele cu temperaturi oscilante, ca acum, optează fie pentru uleiuri care, aplicate la rădăcină şi de-a lungul părului, îl vor regenera, fie pentru măşti pe care ar trebui să le laşi să acţioneze mai mult timp.

Nu clăti niciodată părul cu apă fierbinte, pentru că aşa se va usca şi mai tare.

Te hidratezi?

Ai aflat ce tip de păr ai, care sunt produsele care ți se potrivesc, ai avut răbdarea necesară ca acestea, aşa cum se întâmplă şi în cazul cremelor de faţă, să-și facă efectul dorit, însă mai este nevoie de ceva: încearcă să ajungi la performanţa unui stil de viaţă cât mai echilibrat, astfel că organismul să fie, pe cât posibil, sănătos şi relaxat.

Unul dintre cei mai importanţi pași pe care îi putem face atât de uşor – numai că nu se întâmplă mereu aşa – este să ne hidratăm în permanenţă.

Citește mai multe aici

 

CONCURS: Căutăm idei beton pentru FARSE DE 1 APRILIE! Spune-ne cele mai tari farse pe care le-ai făcut sau ţi s-au întâmplat!

http://on.fb.me/109kF3h


URMĂREŞTE CEL MAI NOU VIDEO
Buton