Ce să faci să-ţi găseşti sufletul pereche

Scriitoarea americană Arielle Ford a susţinut la Bucureşti un seminar intitulat „Secretul Sufletului Pereche, în cadrul căruia a dezvăluit participanţilor o serie de tehnici pentru a atrage în viaţa lor marea iubire.

Iată ce te sfătuieşte Arielle Ford să faci, pentru ca sufletul tău pereche să intre în viaţa ta.

 

1. Iartă tot! Primul pas pe care trebuie să-l faci, pentru ca manifestarea intenţiei tale să fie pozitivă, este să ierţi. Iartă oamenii din trecutul tău şi iartă-te pentru tot ceea ce consideri că ai greşit, pentru a te elibera de această energie negativă.

Este bine să conştientizăm că dacă iertăm pe cineva din trecutul nostru o facem pentru noi.

Exerciţiu pentru acasă:

Imaginează-ţi că ai coborât în inima ta. Lasă-ţi timp să simţi acest lucru. În faţa ta se află o persoană care te va ghida. Poate să fie un înger, un om drag, chiar un animal. El este o fiinţă care îţi aduce în faţă, pe rând, oamenii care te-au rănit. Din partea lui, vei primi susţinere, pentru a finaliza acest proces.

Imaginează-ţi că eşti faţă în faţă cu omul care te-a rănit. Îl priveşti şi îi spui ”Te iert şi te eliberez”. Apoi, vizualizează cordonul afectiv care te ţine legat de persoana în cauză şi pe care acum îl tai.

Inima ta este acum întreagă, aşa cum este şi inima lui. Eşti înconjurat de o aură de dragoste şi nimic nu te mai poate afecta. Spune-i ”Te iert complet pentru toate actele tale. Aşa să fie”.

 

2. Fără afirmaţii negative! Este important să devenim conştienţi de ceea ce spunem şi ce facem. Dacă spunem că ”nu vreau un soţ care să mă înşele”, acest lucru vom manifesta. Spune-ţi ”Am încredere că partenerul meu este unul fidel”.

 

3. Când manifeşti iubire, o faci pentru toată lumea! Atunci când manifeşti o stare de linişte, de fericire, de dragoste nu o faci doar pentru tine. Este bine să conştientizezi că atunci când manifeşti dragoste nu este doar ceva pentru tine, ci pentru toată lumea.

În prezent, lumea a devenit un loc nebun, ea are nevoie de oameni fericiţi.

 

4. Te iubeşti şi te accepţi aşa cum eşti? Înainte de a cere altora să te iubească, trebuie să înveţi să te iubeşti tu.

Gândeşte la ceea ce apreciezi la tine. La ce calităţi ai. Ai putea să faci o listă cu zece calităţi. Dacă vrei să-ţi găseşti sufletul pereche, fii persoana care vrei tu să fii.

 

5. Alungă gândurile negative! Este bine să nu crezi fiecare gând pe care îl ai, mai ales dacă acesta este negativ. Încearcă să-ţi alegi gândurile, să-ţi schimbi convingerile negative.

Dacă îţi spui ”Sunt un ratat. Nu merit să fiu iubit”, viaţa îţi va confirma acest lucru. Chiar dacă nu spui tare acest lucru, la nivel energetic vei transmite celor din jurul tău.

”Când întreb pe cineva de ce nu şi-a găsit sufletul pereche mi se spune: Toţi partenerii buni au fost luaţi. Sunt prea bătrân/bătrână pentru dragoste etc”

Aceste convingeri nu sunt adevărate şi trebuie schimbate, pentru că pe lume sunt foarte mulţi oameni singuri.

Înlocuieşte gândurile negative cu afirmaţii pozitive: ”Sunt deschis/deschisă să experimentez viaţa. Sunt pregătit să simt fericirea, bucuria, dragostea. Îmi permit să fiu fericită. În acest moment am tot ce îmi trebuie”.

Exerciţiu pentru acasă:

Gândeşte-te la trei convingeri negative pe care le ai. Notează-le pe o hârtie şi gândeşte-te cum le poţi schimb. De exemplu, convingerea ”Toţi bărbaţii sunt făcuţi să fie infideli” se poate schimba cu ”Am încredere în partenerul meu. Ştiu că îmi este fidel”.

 


6. Fii autentic!

Nu te strădui să arăţi oamenilor ceea ce nu eşti, pentru că îi vei obişnui cu un stil fals, care se va întoarce împotriva ta. Astfel, dacă dimineaţa nu ai chef de zâmbete şi glume, poţi să spui”Sunt morocănos dimineaţa. Dacă vrei o relaţie cu mine, trebuie să mă accepţi aşa”.

 

7. Pregăteşte-te pentru relaţie. Oamenii apar în viaţa noastră să ne înveţe ceva. Uneori ne pregătesc pentru a ne găsi sufletul pereche.

O despărţire este o ocazie de a face o schimbare în viaţa ta. Adresează-ţi următoarea întrebare: ”Ce schimbare trebuie să fac pentru a atrage persoana potrivită? Cum să fie transformarea interioară?”

 

8. Nu te îndoi. Eliberează-te de orice frică şi îndoială. Sufletul tău pereche te caută, aşa cum şi tu îl cauţi pe el. Fă pace în mintea şi inima ta. Nu te îndoi că vei găsi ceea ce doreşti. Lasă frica să devină iubire.

 

 

Citeşte mai multe aici


URMĂREŞTE CEL MAI NOU VIDEO
Buton