Ce spun desenele despre copilul tău?

Nu toți copiii vor deveni artiști, dar desenele pe care ei le fac spun ceva despre starea lor de spirit. Cum descifrezi ce spun desenele despre copilul tău?

Primele desene pe care le face copilul în jurul vârstei de un an și câteva luni nu pot fi denumite ca atare, ele reprezintă doar o cale de descoperire a abilităților ascunse în propriile mâini.

Orice desen are însă pentru copil istoria lui, pe care cel mic o povestește în timp ce trasează liniile sau atunci când i se cere.

Desenele realizate spontan sunt cele care exprimă în mod autentic universul copilului.

Pe vârste

Imaginea realizată reflectă nivelul dezvoltării intelectuale a copilului, iar desenul, împreună cu paleta cromatică, reflectă universul său emoțional.

Astfel, copilul mâzgălește' până pe la 3 ani, bucurându-se de mișcările mâinii care ține creionul. La 4 ani, apar primele linii organizate, ce reprezintă obiecte, ființe întâlnite în realitatea concretă. Între 5-6 ani, copilul este atent să reflecte cu acuratețe universul exterior.

Dominanta elementelor grafice mici, slab conturate, înghesuite într-un colț al foii de hartie, denotă un sentiment de izolare, de lipsa de încredere în sine, în timp ce elementele grafice mari, expuse pe toata suprafața foii, relevă, dimpotrivă, expansivitate și o dorință de afirmare.

Măzgălelile unui copi lmai mărișor (căci până la 3 ani nu putem avea pretenții artistice de la copii) sunt semne de agitație sau neliniște (corelate și cu semnificația simbolurilor exprimate prin intermediul formelor desenului).

 

Ce spun culorileshutterstock_149827358

  • Absența culorilor indică o lipsă de reactivitate emoțională.
  • Predominanta de negru exprimă tendințe depresive.
  • Excesul de roșu este un indicator al agresivității.
  • Galben și portocaliu – optimism, dinamism, sociabilitate.
  • Verde – flexibilitate, voință, concentrare, îndrazneală; caracterizează o ființă care știe să se apere, autonomă, reținută.
  • Albastru – profunzimea și nuanțarea sentimentelor, specifică persoanelor sensibile, receptive la tot ce se întâmplă în jurul lor.
  • Violet – dorința de comunicare
  • Indigo combină albastrul gândirii clare cu roșul temperamental și semnifică dragostea de adevar, inteligența practică.
  • Maro ascunde framântari psihice cauzate de un eveniment negativ, petrecut recent.

Cum 'traduci' un desen

Personajele desenului sunt substitute ale personajelor din viața reală, când copilul este implicat într-o situație conflictuală precum: lipsa de armonie în relația dintre părinți; divorțul părinților; lipsa de concordanță între normele educative emise de părinți și bunici; tensiune în relația cu o educatoare rigidă etc.

Desenul este cel care dezvaluie ceea ce copilul evită să spuna prin cuvinte, de teamă shutterstock_149200103să nu-i supere pe adulții săi favoriți (mama, tata, bunica, bunicul). Desenul este calea naturală de eliberare a tensiunilor produse de dorințe neîmplinite sau de suferințe nesoluționate.

Dacă vrei să știi exact cum stau lucrurile în familia voastra, propune-i copilului tău să deseneze o familie și să-ți spună apoi povestea desenului. Dacă nu-i vei da tu indicații despre cum și ce să coloreze, desenul lui va reprezenta o radiografie foarte precisă a relațiilor de familie și-ți va da de gândit…

foto Sutterstock


URMĂREŞTE CEL MAI NOU VIDEO
Recomandari
Redactia.ro
RTV
Proiecte speciale
Unica.ro
Trending news
Mai multe din Copilul tau