Cele mai interesante obiceiuri de Paște

Norvegienii au o tradiție interesată legată de Paște – Easter Crime/Paaskekrim – în apropierea Paștelui, librăriile sunt ticsite de romane polițiste iar televiziunile difuzează seriale cu crime și detectivi.

 

În Suedia, copiii se îmbracă în vrăjitoare în zilele dinaintea Paștelui și oferă picturi și desene în schimbul dulciurilor (obiceiul seamănă întrucâtva cu Halloween-ul americanilor).

 

În Bermuda, localnicii fac zmeie  speciale, în formă de cruce, care simbolizează Înălțarea.

 

În Germania se aprind focuri, ca simbol al sfârșitului iernii și pentru îndepărtarea răului. Tot aici este popular și dansul oului  – ouă sunt așezate pe pământ, iar dansatorii execută mișcările pe lângă ele, încercând să nu le spargă. Germanii își mai împodobesc copacii cu ouă și tot ei sunt mari adepți ai vânătorii de ouă.

 

În Spania, Paștele este sărbătorit într-un mod foarte dramatic, cu multe procesiuni și așa numitul Dans al Morții, în care 5 oameni, îmbrăcați în schelet se plimbă prin oraș și sperie privitorii. Tradiția datează din secolul XIV, când ciuma a făcut ragavii în Spania (și în toată Europa, de altfel).

 

În Cehia și Slovacia e foarte populară biciuirea femeilor – care are loc în prima zi de Paște. Dimineața, bărbații biciuiesc femeile cu un bici special, lucrat manual din ramuri de salcie,  decorate cu panglici – pomlazka (în Cehia) sau Korbac (în Slovacia), iar în Moravia și Slovacia tot bărbații aruncă apă rece pe femei. Biciuirea nu reprezintă vreo pedeapsă și nu trebuie să fie dureroasă – conform tradiției, femeile trebuie să fie biciuite pentru ca tot anul următor să fie sănătoase și frumoase…

 

Cele mai frumoase și sofisticate ouă de Paște se găsesc în Europa de Est, unde încondeierea ouălor este ridicată la rang de artă. În afară de frumoasele noastre ouă încondeiate, Polonia și Ucraina se laudă cu cele mai sofisticate ouă, decorate cu foițe de argint și aur.

 


URMĂREŞTE CEL MAI NOU VIDEO
Recomandari
Redactia.ro
RTV
Proiecte speciale
Unica.ro
Trending news
Mai multe din Timp liber