Cele mai mari greșeli pe care le fac părinții

Nimeni nu se naște învățat, iar meseria de părinte se învață și ea. Uite care sunt cele mai mari greșeli de educație pe care le fac părinții și de ce tu să le eviți!

Au așteptări nerealiste

Cei mai mulți dintre părinți nu-și dau seama în ce stadiu de dezvoltare este copilul lor. Pentru că mulți copii încep să meargă mult mai devreme decât o făceau altădată sau rostesc primele cuvinte mai devreme decât au făcut-o generațiile anterioare, părinții cred că au de-a face cu niște copii evoluați. Dar, în timp ce anumite abilități fizice pot fi deprinse mai devreme ele nu sunt însoțite neapărat de un nivel psihic și emoțional la fel de avansat. Părinții nu înțeleg de ce copiii lor nu vor să împartă, de exemplu – căci așa e frumos. Altruismul și empatia se învață la vârste mult mai avansate decât credem noi. Sigur că este bine ca părintele să insiste și să dea exemplu pozitiv, dar nu se poate aștepta ca cel mic să gândească la fel ca un adult.

Îl feresc pe cel mic de eșec

Din prea multă dragoste, părinții vor să-și ferească juniorul de eșec și lacrimi. Dar obiceiul ca toți copiii să primească diplomă la sfârșitul unei competiții sportive sau la o serbare, pentru a evita dramele, are unele urmări pe termen lung – părinții fixează standardele prea jos, copiii nu mai au niciun spirit de competiție și nu mai fac vreun efort, căci oricum primesc ceva, iar cei care ar ocupa în mod natural primele locuri în anumite competiții se frustrează că și ceilalți par să fie aproape la fel de apreciați, deși nu au depus aceleași eforturi. Să fii un părinte bun nu înseamnă neapărat să bătătorești calea copilului și să-i oferi lucruri pe tavă, ci să-i arăți cum poate să obțină ceva și să-l pregătești și pentru eșecuri, lăsându-l să-și adume consecințele unui comportament. Viața reală așa funcționează.

Nu spun niciodată NU

Foarte mulți părinți se tem să spună celui mic NU. Fie pentru că se simt vinovați că nu petrec prea mult timp cu copilul și atunci automat, îi dau tot ce vrea, când vrea, fie pentru că le este teamă de crizele de nervi ale copilului care, nu-i așa, se întâmplă de cele mai multe ori cu martori și atunci este mai simplu să nu spună NU, fie pentru că nu se gândesc care sunt urmările faptului că ei, ca părinți, nu spun vreodată NU.

Limitele trebuie stabilite însă încă din primii ani de viață, iar NU face parte din metodele de disciplinare și educare pe care un părinte trebuie să le aplice.

Un NU nu echivalează cu o respingere și nu trebuie spus la supărare – el reprezintă pur și simplu o limită care trebuie impusă copilului din diferite motive (unele care pot ține chiar de siguranța lui).

Să nu-ți fie frică să spui NU – chiar dacă cel mic va avea pe moment o reacție agresivă (Ești cea mai rea mamă din lume, nu te mai iubesc etc), rezultatele unui NU spus la timpul potrivit se vor vedea!

foto Shutterstock