Centrul Medical ProEstetica a împlinit 20 de ani!

După 20 de ani de la înființarea centrului Medical ProEstetica, dr. Dana și Stefan Jianu  au sărbătorit alături de invitați numeroși și celebri reușitele și premierele medicale ale primei clinici private de chirurgie plastică și chirurgie generală din Romania.

Evenimentul a fost și un prilej de omagiere a personalităților ce au marcat evoluția ProEstetica, incluzând ceremonia de acordare a premiilor ProEstetica 20, pentru contribuția la dezvoltarea companiei și a filozofiei ei.

 

Simona Dragomir (Bălănescu) a oficiat rolul de gazdă la ceremonia care a avut câteva momente speciale. Prof. univ. dr. Adrian Streinu-Cercel și actorul, regizorul și scriitorul Dan Puric au vorbit despre bucuria de a trăi frumos și sănătos, iar Adrian Petrescu, prim oboist al „Filarmonicii George Enescu” din Bucuresti, precum și artistul Nicolae Voiculet, naist de renume internațional au adus noblețea clasică a muzicii la Gala ProEstetica.

Sărbătoriții serii au fost însă, cum era și firesc, dr. Dana și Ștefan Jianu, care au nu numai meritul de a fi înființat prima clinică privată de chirurgie plastică și chirurgie generală din România, dar și un  palmares impresionant de premiere medicale.

Dr. Dana Jianu a realizat primele implanturi de sân din Romania, în 1994, alaturi de Prof. Isac, prima intervenție cu toxină botulinică în 1999, prima reconstrucție cu țesut adipos și implant a sânului postmastectomie în 2003 și, mai recent, mărirea sânului cu grefă de țesut adipos. La acestea se adaugă folosirea inovativă în chirurgie plastică regenerativă, simultan, a laserului, țesutului adipos și PRP-ului,  în 2012, și prima folosire standardizată a celulelor stem (Ingeneron) în chirugia regenerativă a feței și gâtului, în 2013.

 

Dr. Ștefan Jianu a realizat primele flebectomii microchirurgicale, în 1995, primele operații de hernie fără internare și primul centru de hernie, în 1997, precum și primele operații de varice cu laser endovenos, în 2004.

 

Clinica ProEstetica are 30 de angajați și se poate lăuda cu 20 de ani de performanță fără incidente medicale, lucru pe care doctorii Dana și Ștefan Jianu îl atribuie întregii lor echipe.

Clinica ProEstetica are policlinică cu cabinete multidisciplinare, un bloc operator cu trei săli de operație și aparatură performantă, terapie postoperatorie, rezerve de lux, cameră de gardă, zonă de ingrijiri dermato-cosmetice și zonă de recuperare-kinetoterapie.

 

La aniversarea celor 20 de ani de existență, ProEstetica a dezvăluit câteva dintre planurile de viitor apropiat.

– O noua tehnică de implant de păr unică sau în combinație cu regenerare: celule
stem și PRP.

– Dezvoltarea  brahiterapiei – tratamentul minim invaziv al cancerului de prostată fără operație.

– Dezvoltarea chirurgiei monturilor și a altor probleme osoase ale labei piciorului  în cooperare cu chirurgi din Italia.

 

Vezi ce vedete au participat la gala aniversară ProEstetica.

foto Armand Ionescu

 


URMĂREŞTE CEL MAI NOU VIDEO
Recomandari
Mai multe din Stiri
Buton