Concurs: Zurli te invită la ”Albă ca Zăpada”

Teatrul Zurli, teatru pentru copii, pune în scenă o variantă plină de surprize a poveştii Albă ca Zăpada. Sâmbătă, 28 septembrie și duminică 29 septembrie, ora 11.00, Teatrul Zurli vă așteaptă la Puzzle Cafe, cu un spectacol interactiv, în care micuţii devin personaje principale, se joacă şi dansează cu voioşie împreună cu Albă ca Zăpada, Mutulică şi Maştera.

Ştim cu toţii clasica poveste a prinţesei Albă ca Zăpada. Alungată de cruzimea Maşterei, ea se refugiază în casa celor şapte pitici şi trăieşte fericită cu ei, până când Maştera o găseşte şi o supune unor încercări. La final, Alba ca Zăpada muscă din măr, dar este salvată şi trăieşte fericită până la adânci bătrâneţi.

V-aţi gândit vreodată că în scenă poate apărea doar Mutulică, care face cât şapte? Dar că Maştera poate să muşte chiar ea din mărul otravit? Unde mai pui că Albă ca Zapada poate sa vă înveţe copiii să nu deschidă uşa străinilor, să nu primească daruri de la ei şi să asculte de sfaturile părinţilor.    

Preţul unui bilet este de 10 lei pentru copii şi 15 lei pentru adulţi. Copiii sub doi ani nu plătesc bilet! Detalii şi rezervări la numarul de telefon sau 0728. 295. 872 sau adresa de e-mail [email protected].

Concurs: Poți câștiga una dintre cele 2 invitații duble pentru spectacolul de sâmbătă, 28 septembrie, ora 11.00,  de la Puzzle Cafe, dacă ne scrii pe [email protected], cu mențiunea 'Albă ca Zăpada'.


URMĂREŞTE CEL MAI NOU VIDEO
Recomandari
Mai multe din Stiri
Buton