Copii de 4 ani, umiliți de educatoare, la o grădiniță din București

Umiliți, jigniți, înjurați. Prin asta au fost nevoiți să treacă copiii care merg la grădinița Dumbrava minunilor din București. Copii de doar 4 ani, maltratați verbal de cea care ar fi trebuit să le fie ca o a doua mamă.

Nimeni nu a știut nimic până ce un părinte a ascuns un reportofon în hăinuța copilului său și a aflat ce se petrece în sala de clasă. Iar ceea ce a aflat este un adevăr crud și greu de îndurat de orice părinte.

Educatoare: Taci odată din gură că numai gura ta se aude! Iară vorbeşti ca ţaţele? Ieşi afară de-acolo! Râzi că proasta întruna că aşa te duce capul ăla sec pe tine. Suntem la masă, fată, nu mai vorbeşti neîntrebată ca zăpăcita! Pune mâna şi mănâncă, că-ţi dau vreo câteva acuma de nu te vezi. Tot tu plângi? Du-te acolo la locul tău şi cântă cu copiii.'

Înregistrările în care se aude discursul dascălului Venera Tecar au fost date publicității de tatăl unuia dintre copii, după ce i-a anunțat și pe ceilalți părinți despre atmosfera în care sunt crescuți micuții lor.

Dacă la masă situația este tensionată, lucrurile nu stau deloc bine nici la activitățile educative.

Educatoare: De-abia te mişti. Pune mâna şi colorează şi lasă plânsul! Codaşii, codaşii! Şi codaşii de la masa asta!'
Educatoare: La ce ne ajută degetele?'
Copil: Să ne jucăm!'
Educatoare: Taci odată! Cu ce mănânci, cu picioarele? Atâta de blegi… ca mămăligile! Alexia, ce dracu cauţi aicea, că-ţi dau vreo două, nesimţito… Ia de-aici!'

Una dintre fetițele jignite este orfană de mamă, ceea ce face ca lucrurile să fie și mai grave în situația ei.

Consiliul grădiniţei a decis să o înlocuiască pe educatoare de la grupa mijlocie.

Cum educatoarea este în vârstă, cea mai gravă urmare a anchetei ar fi pensionarea anticipată.

În cazuri similare, directorii şcolilor au dispus fie scăderea salariului cu 10 la sută pentru câteva luni, fie o mustrare, relatează Știrile ProTV.

La o grădiniță din Brașov o educatoare a recunoscut că a închis un copil în dulap, fapt pentru care a primit un avertisment scris. Totuși, ea și-a dat demisia.

Un proiect depus la Camera Deputaţilor propune ca părinţii să poată cere o evaluare medicală completă a profesorilor, în caz că există semnale de alarmă privind aptitudinile la catedră.

Sursă foto: 123rf.com


URMĂREŞTE CEL MAI NOU VIDEO
Recomandari
Buton