Copii, părinţi şi fobiile lor

Mama unei fetiţe de trei ani are fobie de câini. De fiecare dată când se află în apropierea unui câine, în mintea ei apar tot felul de posibile scenarii înfricoşătoare. De pildă, dacă acel câine se strecoară nevăzut în casă, sub patul fiicei ei şi ea se trezeşte în toiul nopţii, se dă jos din pat şi îl calcă din greşeală pe coadă, se împiedică şi cade, iar câinele îi sfâşie beregata? Mama spune că îi e teamă de câini pentru că în copilărie a fost muşcată de unul.

 

Mama unui băiat de şase ani are fobie de păianjeni. La un picnic, un păianjen de un milimetru s-a urcat pe piciorul ei şi ea a izbucnit în plâns, ţipând să vină cineva să-l dea jos.

Tatăl unei fete de cinci ani, de câte ori ea refuză să facă ce i se spune, o ameninţă că vine bau-bau noaptea şi o răpeşte.

O fată de şapte ani nu poate dormi singură de teama monştrilor care ar putea ieşi din dulap.

Un băieţel de patru ani ţipă asurzitor dacă o picătură de apă cade pe hainele lui.

Fetiţa de trei ani nu suportă să vadă un câine nici măcar prin geam. Plânge şi se agaţă de fusta mamei.

Băiatul de şase ani paralizează de frică dacă vede un păianjen oricât de mic chiar şi la trei metri de el.

Fata de cinci ani are coşmaruri.

Părinţii fetei de şapte ani dorm cu ea în cameră şi se trezesc în medie de trei ori pe noapte pentru a verifica împreună cu fiica lor că în dulap nu se află nici un monstru.

Mama băieţelului de patru ani umblă mereu cu haine de schimb pentru el în geantă. Nici un argument raţional nu-i poate diminua teama de apă copilului.

 

Răspunsul psihologului:

În primele două cazuri, fobia a fost transmisă de la mamă la copil. Copiii simt preferinţele, antipatiile, spaimele părinţilor lor şi, din iubire pentru ei, tind să le urmeze exemplul.

Tatăl care îşi sperie fiica cu bau-bau pe de o parte îi transmite acesteia mesajul inconştient că el nu e în stare s-o protejeze, iar pe de altă parte îi e şi lui teamă să nu apară rău în ochii ei dacă el însuşi ar impune o pedeapsă sau ar constrânge-o să-l asculte.

În ultimele două cazuri, motivul fobiei ţine aproape exclusiv de structura psihică a copilului. Cauza este internă.

Mulţi copii îşi idealizează părinţii. Li se par perfecţi, cei mai minunaţi oameni din lume, pentru că se simt iubiţi de părinţi şi se consideră şi ei, la rândul lor, la fel de buni, căci sunt demni de iubirea pe care o primesc. Problemele răsar în momentele când între copil şi părinte apar divergenţe. Atunci copilul poate simţi că pierde iubirea atât de preţioasă pentru el. Mama mă pune să fac ceva neplăcut, să mănânc spanac,' îşi poate spune copilul în sinea lui, asta înseamnă că nu mă mai iubeşte. Nu mă mai iubeşte fiindcă sunt rău. Iar ea e rea cu mine.'

Acesta este de obicei un gând terifiant, poate chiar insuportabil (mai ales în cazul când mama nu poate suporta furia copilului ei), iar copilul îl evită dând vina' pe altceva. Iar acest altceva depinde de experienţa şi de personalitatea copilului.

Uneori se întrupează în obiectul unei fobii. Câinele, păianjenul. Alteori rămâne la nivel de fantasmă. Bau-baul, monştrii din dulap. Alteori e difuz: bezna, apa de pe haine.

Nevoia copilului de a primi mereu iubire infinită, inepuizabilă de la părinţii lui, de a se simţi el însuşi plin de bunătate intră în conflict cu realitatea frustrantă şi atunci în copil se activează o angoasă primitivă (de pildă teama de a fi părăsit). De multe ori, la baza unei fobii se află o angoasă inconştientă primitivă.

Fobia în sine este doar un simptom prin care angoasa şi-a găsit o cale de exprimare.

Părinţii îşi pot ajuta copilul să-şi controleze simptomul încercând să-l obişnuiască treptat cu obiectul fobiei lui. De exemplu, în cazul fobiei de câini, să aducă un câine mic, pufos şi blând cu care să se joace mai întâi ei în faţa copilului, apoi să-l încurajeze pe copil să-l atingă deodată cu ei, după aceea să-l plimbe de zgarda împreună şamd.

Din nefericire, pentru că fobia este doar un efect, iar cauza este de fapt angoasa, este posibil ca fobia să sufere o deplasare, adică, de pildă o fobie de câini să se transforme într-una de întuneric.

A elimina fobia de obicei se reduce la a diminua această angoasă inconştientă. Adică părinţii să se arate în faţa copiilor aşa cum sunt ei de fapt, nu chiar perfecţi. Să le explice motivele pentru care îi obligă să facă unele lucruri neplăcute sau de ce le interzic anumite comportamente.

Părinţii ar putea să le arate că îi vor iubi pe copiii lor aşa cum sunt, nu doar dacă sunt perfecţi, dacă sunt tot timpul cuminţi şi ascultători. Să nu reacţioneze cu violenţă verbală sau fizică la furia sau supărarea copiilor lor, ci să le dea de înţeles că, chiar dacă sunt şi ei răniţi sau supăraţi, nu sunt distruşi, iubirea lor nu e complet sfărâmată.

Să le spună că certurile trec, că supărarea trece până la urmă şi că se pot găsi şi metode de compromis.

 

Citeşte mai multe aici

Foto: shutterstock.com

Recomandari
Redactia.ro
Unica.ro
Sfatul Medicului
Mai multe din Copilul tau