In perioada iulie-august 2010, Claritine a sustinut Campania de informare, educare si sensibilizare cu privire la alergii.
Clovnul Alergino si asistenta Clara si-au inceput periplul prin parcurile si prin zonele intens circulate ale oraselor inca din luna iulie. Cele doua personaje au poposit in fiecare weekend in Bucuresti, Cluj, Brasov, Timisoara, Constanta si Iasi.
Astfel, Alergino a devenit atractia principala a verii, devenind personajul cel mai iubit de copii. Parintii au primit cu entuziasm activitatea celor doi, considerand ca este un mod inedit pentru micuti de a-si dezvolta abilitatile sociale si ludice.
In plus, cei mici au avut ocazia sa devina membri ai Clubului Alergino, iar adultii sa afle mai multe detalii despre alergii si despre factorii alergeni. Cei din urma au aflat ca alergenii la care vor fi expusi in sezonul urmator, respectiv toamna sunt: praful, parul de animale, acarienii, mucegaiurile.
Campania Alergino a fost initiata in scopul prevenirii aparitiei reactiilor alergice. Conform unor studii ARIA din anul 2008, 1 din 4 dintre europeni sufera de alergie.
Claritine, cel mai bine vandut antialergic in anul 2009, si-a dovedit eficienta in tratarea alergiilor, cu precadere in cazul rinitei alergice, a conjunctivitei alergice, a urticariei si a altor dermatoze alergice.