Copil unic? Cum să îl crești

Singur la parinti, copilul unic e rasfatat, cel putin asta este opinia comuna. Natalia G., 37 de ani, isi a­du­ce si acum aminte de rautatile colegilor de scoala: „Eram profund ra­nita de aceste vorbe, cu atat mai nedrepte cu cat parintii mei nu prea aveau mijloacele cu care sa ma ras­fete. Ca un raspuns, pentru ca si-a dorit ca niciun alt copil sa nu mai tre­a­ca prin ce a trecut ea, a fa­cut pa­tru!

Egoist, nesociabil, fragil, imatur… Copilul singur la parinti se con­frun­ta cu probleme specifice. Faptul ca este obiectul unic al dragostei celor doi parinti nu este lipsit de importan­ta. „Tata si mama au astupat hor­­­nul pe care lasa barza copiii pen­tru ca doar eu sa ma joc cu ei, spu­ne Crina, sase ani. Intr-a­de­var, copilul unic se bucura de fe­ri­cirea de a nu trebui sa ii imparta pe parinti cu nimeni, dar acest a­van­­taj poate fi insotit de aspecte mai putin placute, care risca sa ii a­fec­teze dezvoltarea. Atitudinea pa­rin­tilor este cea care va influenta des­tinul copilului.

Copilul divin supus controlului

In centrul tuturor atentiilor, copilul unic este uneori supraprotejat. Desi este „erou in cercul familial, el e­vi­ta cateodata sa se aventureze in ex­terior de frica sa nu ii fie pusa in discutie autoritatea. Daca acest tip de comportament va persista in e­xis­tenta sa de adult, va reprezenta un veritabil handicap atat pe plan social, cat si sentimental.

In plus, supraprotectia din partea parintilor e insotita de cele mai multe ori de o exigenta dusa la extrem si de un con­trol permanent: „Unde te duci? Cu cine? De ce? Intrucat toata frica parintilor are ca obiect unul si acelasi copil, educatia se confunda cu intruziunea: „Ime­di­at ce ajungeam la niste prieteni sau ieseam de la cinema, trebuia sa ii telefonez mamei mele si sa suport glumele amicilor, care considerau ca sunt prea sub fusta mamei, isi a­duce a­minte Ana-Maria S. „Parintilor mei le era intotdeauna frica sa nu mi se intample ceva. Au mers pana acolo incat mi-au interzis sa ma duc intr-o tabara de iar­na: as fi pu­tut sa ma ranesc sau, ci­ne stie?, mai rau…! Nici acum nu i-am iertat pen­­tru asta. Am 28 de ani, si acum ma­ma mea ma suna in fieca­re zi. Iar eu nu indraznesc nici azi sa ii spun sa ma lase in pace.

Singur cu parintii

Tot timpul inconjurat de parinti, care sunt alaturi de el in activitatile cotidiene (jocuri, lectii, discutii), copilul unic traieste, cu toate acestea, sentimentul de singuratate, iar u­neori – pe cel de plictiseala, de tris­­­­­tete. Acest paradox il face sa se maturizeze mult mai repede: participand in mod direct la viata a­dul­ti­lor, el se implica de foarte devre­me in activitati mai degraba in­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­telectuale, cum ar fi lectura.

A­ceas­­­ta maturitate precoce poate fi, de asemenea, rezultatul faptului ca pa­rin­tii reprezinta pentru el o po­vara mo­­rala si psihologica. Alexandru H. po­ves­teste: „Transformat in con­fident de mama, am aflat repe­de ce se petre­cea intre ea si tata, a­tat in ce­ea ce priveste conflictele in­time, cat si ne­multumirile pro­­­fesionale. Nu am mai putut su­por­­ta a­cest rol de mediator, asa ca la 17 ani am ple­cat de acasa si am re­nuntat la studii. La 35 de ani, sunt in con­ti­nuare « pur­tatorul de cuvant» al cu­plului. Chiar daca au di­vortat in­tre timp, ei continua sa ma im­plice intr-o istorie care nu este a mea. Mi-ar pla­cea sa le spun sa ma lase in pace, insa m-as invinovati prea mult daca as face asta. Imi pa­re rau ca nu am frati si surori, cu ca­re sa impart a­ceas­ta po­vara, sa pot sa ma distan­tez cat de putin de problemele lor.

Psihanalistul Ioana Lazar observa ca, de ce­le mai mul­te ori, copiii u­nici „sunt feriti de o con­fruntare tim­purie cu realitatea pierderii – in ca­­zul aparitiei unui fra­te mai mic pi­erd locul privilegiat –, ceea ce le con­­fera o in­cre­dere spe­­ciala in sine, dar ii si fa­ce mai vul­­nerabili in fata pier­­derilor inerente (moar­­­tea pa­rin­tilor sau a u­nui prieten drag, pier­derea slujbei sau de­za­ma­girea in dragos­te).

O legatura mult prea exclusiva cu mama

Situatia copilului unic devine delicata atunci cand ramane singur cu unul dintre parinti, de obicei mama. Aceasta, in totalitate acaparata de copilul unic, tinde sa construiasca cu el o relatie exclusiva. Din aceasta apropiere mult prea puternica se poate naste o confuzie a rolurilor, mai ales in cazul baietilor. Dar, daca asa cum subliniaza Ioana Lazar, „ma­ma este indeajuns de buna, aceasta va lasa un loc pentru interventia u­nui barbat in cresterea copilului, fie ca el este tatal real, un nou partener, un prieten sau un nas. Il va lasa pe acesta sa joace ro­lul necesar. Mai gra­ve sunt situatiile in care tatal nu are loc in aceasta relatie mama-co­pil.

Posibile consecinte? Un fiu ca­re ramane in preajma mamei pen­­tru ca ii e frica de viata, toate re­­­­latiile sale de dragoste sfarsind prin esecuri (caci nicio femeie nu e destul de buna ca sa rivalizeze cu ma­­ma!). In ceea ce le priveste pe fe­te, riscurile iau alta infatisare. Identificandu-se cu totul cu mama lor, ele de­vin oglinda acesteia, reflectand dorintele ei inconstiente si, de ce­le mai multe ori, in timpul adolescen­tei, cele doua se transforma in cele mai mari rivale.

Lipsa unor persoane cu care sa se confrunte

„Fratii si surorile au un rol determinant in dezvoltarea copilului, spunea Donald Winnicott, celebru psihiatru si psihanalist englez. Il invata care este sensul jocului si ii dau posibilitatea sa joace roluri diferite, il ajuta sa isi dezvolte spontaneitatea si creativitatea, ii permit sa isi exprime agresivitatea si il invata sa o canalizeze… Absenta fratilor si a surorilor va pro­­­voca reactii diferite, in functie de fiecare copil. Unii isi cauta fratii in afara familiei.

„Eu mi-am ales fra­­­tii si surorile, povesteste cu man­­­dri­e Nicolae V. „Si prieteniile sunt ca­teodata mai bune, fiindca ele nu implica gelozie. Un altul se va simti ne­sigur, nepregatit pentru i­nevitabila concurenta de la scoala. Neo­bis­nuit sa imparta cu cineva a­tentia adultilor, el va suferi ca nu a­re o re­latie privilegiata cu profesorul. Neantrenat pentru competitie, lui ii va lipsi, odata adult, agresivitatea dinamica si pozitiva. Si este po­sibil „sa fie mai putin atent la re­a­litatea persoanelor din jurul lui, pen­­tru ca nu a avut motive sa dezvol­­te aceasta atentie, adauga psiha­­nalistul Ioa­na Lazar.

Cum sa cresti un copil singur la parinti

Psihologii spun ca cel mai important este ca familia sa se deschida spre exterior. Istoria Lilianei T. es­te un exemplu in acest sens: avea o fobie de insecte. Psihoterapeutul i-a intrebat pe parinti daca au prieteni care vin in vizita. Li s-a parut stranie intrebarea. Nu ii vizita nimeni niciodata. Insectele reprezentau, simbolic, singurele fiinte vii ca­re intrau in casa, si Lilianei ii era fri­ca de ele.

Fobia ei a disparut in mo­­mentul in care parintii au inceput sa invite lume in casa. Scolarizarea timpurie, daca este acceptata de copil, poate, in egala ma­su­ra, sa il ajute sa se dezvolte armonios. „Vizitele regulate ale verilor, verisoarelor, prietenilor sunt un bun prilej pentru copil de a se con­frun­ta cu cei asemeni lui. La fel si taberele de vacanta, cluburile sportive sau asociatiile culturale, recomanda Ioana Lazar.

Mamele care isi cresc singure copilul sa se gandeasca la urmatorul aspect: isi acorda oare un interval de timp doar pentru ele? Au o viata in­ti­ma? Ele au mare nevoie de un spa­tiu in afara duo-ului familial. In mod traditional, acest rol de „al treilea personaj, cel care separa, este jucat de tata. Bunicii joaca, de asemenea, un rol important, cu conditia ca ei sa nu se substituie parintilor. De asemenea, o persoana din afara familiei poate fi importanta: de exemplu, un student care il ajuta pe copil sa isi faca lectiile.

Citește continuarea articolului aici.

foto Shutterstock