Copilul meu vorbeste foarte urat

„Nu stiu de unde a invatat copilul meu sa vorbeasca asa de urat. Noi in casa nu vorbim asa. Ma face de ras. Si degeaba ii fac obser­vatie sau il pedepsesc. El continua sa folo­seas­ca acele cu­vinte cu voluptate.”

A vorbi urat la aceasta varsta nu vine din vreo rea intentie, din educatie proasta, caracter urat sau din dorinta reala de a jigni. Cuvantul urat este un redutabil instrument – de atragere a atentiei, de socare a opiniei publice (deci tot atragere a aten­­­­tiei), de pedepsire a unor adulti insotitori („na, ca te fac de ras, asa iti trebuie!).

Cand folosim un instrument il folosim ca sa… „ceva. Nu il folosim degeaba, fara niciun scop, numai ca sa ne aflam in treaba. Daca acel „ceva nu mai poate fi obtinut cu ajutorul instrumentului, atunci, de obicei, renuntam la instrumentul respectiv si cautam altul. Uneori, folosirea instrumentului (chiar daca nu obtin cine stie ce) imi este intarita (a se citi recompensata) de ceilalti – in cazul acesta, rasul, amuzamentul adultilor cand aud un copil de o schioapa injurand sau vorbind mascari. Rasul sau chiar si numai zambetul se constituie in incurajare pentru cel mic. La fel de satisfacatoare este povestirea (citarea) cu sau fara amuzament a vorbelor copilului catre alti adulti. El observa ca dintr-o data a devenit interesant prin acest comportament inadecvat, deci sansele sa il repete sunt foarte mari.

La fel de nociva este reactia violenta (verbal sau fizic) a adultului la auzirea limbajului copilului, sau mare caz facut pe aceasta tema – de aici copilul invata ca acele cuvinte sunt foarte puternice, provocand reactii la adult, deci le va folosi si cu alta ocazie cand are nevoie sa obtina astfel de reactii, in diferite scopuri personale (sa abata aten­­­­tia de la ceva, sa atraga atentia asupra lui, sa ii opreasca pe adulti de a face ceva anume etc.).

Una dintre solutiile cele mai bune ar fi, asa cum probabil ati intuit deja, ignorarea limbajului inadecvat. Un spectacol care nu are spectatori nu se mai tine. Probabil ca va renunta si el la folosirea acelor cuvinte. Daca, insa, persevereaza in a le folosi, insistand sa obtina o reactie, ar fi bine sa il in­­­­­trebati daca stie ce inseamna acele cuvinte pe care le tot repeta.

In cele mai multe cazuri, co­­piii spun „nu, si chiar asa este. Atunci ii spuneti – „niciodata sa nu folosesti cuvinte care nu stii ce in­­­­­seamna; si, mai ales, dintre cele care sunt asa de urate ca acestea. Daca vrea sa stie ce inseamna, pe unele le puteti explica, pentru altele ii spuneti ca va primi explicatia cand va fi mai mare, deoarece este mult prea mic pentru a fi preocupat de astfel de expresii. Si, mai ales, nu uitati sa reamintiti regula casei – la noi in familie nu se folosesc cuvinte inadecvate, asa ca nici tu nu ar trebui sa le folosesti. Le poti auzi de la altii, insa aceste cuvinte ranesc sentimentele oamenilor si creeaza o impresie proasta despre tine.

Nu incercati sa-i gasiti scuze daca vorbeste urat

„De unde a auzit copilul astfel de cuvinte? De la cine a invatat?. Parca ar avea vreo importanta! Nu incetez sa ma minunez cand aud astfel de intrebari din partea parintilor. Le-ar folosi la ceva daca ar afla de unde stiu copiii aceste cuvinte? In niciun caz. Ce ar face daca ar sti? L-ar pedepsi pe autorul moral? Le-ar fi mai usor sa accepte ce spune copilul? Ar disparea de la sine vorbele urate? Sigur ca nu.

Dar de ce continua sa se intrebe? Probabil pentru a gasi un vinovat. Oare gasirea vinovatului rezolva problema? Sau vor doar sa scape de vinovatia pe care si-o pun singuri in spinare la gandul ca ceilalti oameni ar spune – „ce parinti are copilul asta care vorbeste urat!. Oamenii oricum spun asta cu voce tare sau in gand atunci cand aud un copil care se exprima ca un birjar. Si parintii impricinatului degeaba ar spune ca a invatat de la X sau Y, oricum nu ar fi crezuti. Oamenii din jur obisnuiesc sa creada ce vor ei si au dreptul sa faca asta, fie ca ne place, fie ca nu. Mai bine ar purcede la corectarea com­por­tamentului, decat sa (isi) gaseasca scuze, nu-i asa?

Oferiti un bun exemplu personal!

Nu neglijati niciodata radarele infailibile ale copilului vostru – cel mic aude chiar si cuvintele rostite printre dinti, mai ales daca sunt din categoria celor indezirabile.

Am vorbit de nenumarate ori despre modelarea comportamentului copiilor prin exemplul personal. Si in privinta limbajului copilului, ca si in celelalte domenii legate de comportament, cel mic va prelua felul in care parintii se adreseaza unul altuia, parintilor lor, dar si celorlalte rude sau prieteni. Mai sunt si desenele animate care in ultimii ani folosesc expresii extrem de colorate. Nu in ultimul rand, colegii de la gradinita sau prietenii din parc, ori chiar vecinii din bloc care striga uneori pe geam lucruri care nu se gasesc in dictionare, trecatorii, adolescentii care stau ciorchine pe bancile parcurilor… Asadar, prinde orbul, scoate-i ochii.

Nu vom discuta cu copiii detalii legate de semnifica­­­­­­­­tia expresiilor urate auzite pe diferite canale de comunicare, ci le vom taxa generic ca expresii urate, pe care un om civilizat nu le foloseste.

Traficul, vecinul care iar a dat muzica tare sau a ocupat locul de parcare smulg adultilor invective pe care copiii le aud si le repeta…

Text: Cristiana Haica;
Foto: 123rf.com

Recomandari
Redactia.ro
Unica.ro
Sfatul Medicului
Mai multe din Copilul tau