Copilul prost crescut

Am amanat cu o zi scrierea articolului pentru ca aveam o serie de consultatii. Clientii mei erau copii. Dupa aceea nu am mai putut scrie articolul pe ideea initiala, fiindca din discutiile avute mi-am dat seama ca, de fapt, nu prea cadem de acord asupra a ceea ce numim buna crestere.

Ultima clienta din acea zi era o invatatoare care nu mai stia ce sa isi invete propriul copil in materie de buna crestere, deoarece era confuza: un copil de la o clasa intai tipase la profesoara de sport, in curtea scolii, de fata cu mama lui.

Invatatoarea i-a spus calm copilului: „Acesta nu este un mod potrivit de a vorbi cu un cadru didactic, iar mama a tipat la invatatoare: „Da cum indraznesti dumneata sa ii faci educatie copilului meu!?…

Un mare profesor, pe care am avut onoarea sa il prind, ca studenta, in viata – Constantin Maximilian – spunea: „Daca nu eu, atunci cine? Daca nu acum, atunci cand?.

Bunicii spun, cu un oftat nostalgic, ca tinerii (citeste „copiii) din ziua de azi nu mai stiu ce inseamna manierele. Oare devenim din ce in ce mai neciopliti? Si de ce se intampla asta? Unul dintre motivele invocate de experti este faptul ca parintii de azi sunt prea ocupati ca sa se mai preocupe de manierele copiilor lor.

Asa ca lasa de multe ori lucrurile asa cum sunt. Iar daca lasi comportamentul nepoliticos ignorat o data, de doua ori, nu faci decat sa inveti copilul ca poate face ce vrea de cate ori vrea.

Se pare ca generatia parentala de azi este mult mai permisiva cu copiii decat a fost generatia parintilor lor, si chiar daca permisivitatea nu presupune neaparat nepolitete, se pare ca exista o puternica legatura intre acestea doua.

Majoritatea copiilor care se poarta inadecvat in public nu au avut niciodata limite impuse acasa sau nu li s-a spus vreodata ce este potrivit sa faca si ce nu. Asa ca standardele lor de comportament au fost intotdeauna foarte joase.

De ce? Pentru ca multi parinti considera ca, daca ii invata pe copii sa spuna „te rog, „multumesc si „cum spui? Buna dimineata, gata, au facut copii politicosi.

Celelalte lucruri care inseamna maniere – a vorbi cu voce joasa, a sta linistit si calm in public, a te adresa cu respect, a sti sa asculti ce are celalalt de spus, a sti cand sa vorbesti, a nu da din maini si din picioare ca sa atragi atentia – nu sunt decat niste „porcarii demne de comportamentul unui fraier.

Baietii (si fetele) „adevarati fac cat mai multa galagie, injura din rarunchi, isi baga si scot ce au sau nu au, sunt cool daca sfideaza adultii, iar parintilor lor le creste sufletul vazand ce odrasle tupeiste cu pasaport de reusita in viata au.

Mai este si o alta categorie de parinti – parintii „terapeuti, care au apucat sa citeasca o carte sau o revista cu sfaturi de crestere a copiilor din perspectiva psihologica si care sunt prea atenti la nevoile cognitive, emotionale, psihologice ale copiilor lor.

Un exemplu sunt mamicile care permit copiilor lor sa faca orice in casa, nu de alta, dar asa isi dezvolta micutii latura creativa – insa in public, latura lor creativa devine un cosmar. Multi parinti si-au pierdut perspectiva realista asupra lucrurilor.

Cand copilul lor urla: „Taca-ti fleanca!, imediat sar cu explicatia – „scuza-l, este obosit, ii e foame, este stresat de la gradinita.

Acesti parinti considera ca micutii lor sunt prea fragili pentru a li se atrage atentia. Altii se tem sa nu afecteze imaginea de sine a micilor razgaiati prin observatiile pe care ar putea sa le faca, asa ca le spun, de cand s-au nascut, cat de minunati sunt, creand o hiperinflatie a stimei de sine, care duce la proasta crestere.

Ei sunt presedintii fan-clubului copiilor lor si avocatii lor inversunati, pregatiti mereu sa le justifice comportamentul si sa le apere ego-ul inflamat ca un balon. Si, bineinteles, devin superofensivi cu ceilalti cand vine vorba de proastele maniere ale copiilor.

Citeste continuarea pe pagina urmatoare: 1 2