Crustele de lapte (dermatita seboreică)

Crustele de lapte (dermatita seboreică) înseamnă că pe pielea capului bebeluşului se formează cojiţe, fulgi galbeni-maronii. Deşi au aspect neplăcut, cojiţele nu îl deranjează pe copil, pentru că nu îl dor şi nici nu îi dau senzaţia de mâncărime. Este puţin probabil să le mai aibă după vârsta de şase luni.

 

 

Tratamentul pentru crustele de lapte (dermatita seboreică)

Poţi să-i faci bebeluşului un masaj blând al pielii capului cu ulei de măsline înainte de baie, apoi perie-i ‘părul, oricât de puţin ar avea, pentru a îndepărta crustele (foloseşte o perie pentru bebeluşi). Spală-l apoi cu şampon pentru bebeluşi – şi acest lucru poate ajuta la îndepărtarea cojilor.

Uleiul din arbore de ceai este cunoscut pentru eficienţa sa în tratarea cojiţelor la bebeluşi, aşa că adaugă câteva picături la o lingură de ulei de măsline şi masează pielea capului copilului cu acest amestec înainte de culcare şi lasă-l aşa până dimineaţa. Poţi, de asemenea, să amesteci câteva picături de ulei din arbore de ceai în şamponul bebeluşului.

În cazul în care nu reuşeşti, totuşi, să scapi de cruste de lapte, foloseşte un şampon medicinal pentru dermatita seboreică în cazul bebeluşilor (se găseşte în farmacie). Medicul îţi poate oferi, de asemenea, un tratament local blând, în cazul în care problema este extrem de persistentă. Niciodată nu lua cojiţele cu unghia, oricât de tentată te-ai simţi s-o faci.

 

 

Foto: shutterstock.com


URMĂREŞTE CEL MAI NOU VIDEO
Buton