Cum alegi o activitate extrașcolară utilă și distractivă pentru copilul  tău. 3 lucruri de care să ții cont

Activitățile extrașcolare sunt esențiale în procesul de educare a copiilor. Evident,noțiunile de bază le dobândesc la școală, însă își pot dezvolta anumite abilități doar dacă le cultivă și lucrează suplimentar la ele. În plus, o serie întreagă de activități desfășurate în afara școlii le dezvoltă imaginația și îi învață să fie mai organizați, dar în același timp se vor dovedi relaxante și distractive pentru copii.

Activitățile extrașcolare sunt esențiale în procesul de educare a copiilor. Evident, noțiunile de bază le dobândesc la școală, însă își pot dezvolta anumite abilități doar dacă le cultivă și lucrează suplimentar la ele. În plus, o serie întreagă de activități desfășurate în afara școlii le dezvoltă imaginația și îi învață să fie mai organizați, dar în același timp se vor dovedi relaxante și distractive pentru copii.

Iată cum alegi o activitate extrașcolară pentru copilul tău:

Află care sunt interesele lui

Fiecare părinte va observa la copilul său încă din primii ani de viață ce înclinații are, ce anume îi atrage atenția și îi stârnește interesul. Atunci când această pasiune este cultivată, șansele ca ea să se transforme într-o profesie de succes pe viitor cresc exponențial. Prin urmare, este ideal să identifici din timp interesele copilului, să discutați împreună despre ele, apoi să-l implici într-un proces de învățare interactivă care va fi mult mai atractiv pentru el, mai ales în primii ani de studiu. Învățarea interactivă aduce un plus față de sistemul clasic de predare, pentru că în proces sunt incluse activități și chiar jocuri care vor fi pe placul lui. În felul acesta, copilul va fi mai implicat și va asimila mult mai ușor cunoștințele necesare dezvoltării abilităților sale. Prin această metodă, copiii ajung să învețe mult mai repede limba engleză – spre exemplu – decât colegii lor.

Încurajează-l să-și aleagă ce îi place

Atunci când vine momentul să înceapă o activitate extrașcolară, este important ca în luarea deciziei să fie implicat și copilul. Poţi să-i alegi tu 2-3 activităţi, în funcție de interesele pe care le-ai identificat deja la el, apoi mergeţi împreună să vedeţi cum se descurcă și dacă îi place, pe urmă oferă-i ocazia să aleagă ce preferă. Metoda creşte gradul de implicare a copilului şi îi permite să îşi manifeste nevoia de independenţă, chiar dacă decizia ți-a aparținut în mare parte.

Îndreaptă-i atenția către sport

Sportul este important pentru sănătate, iar pe copii îi învață să fie mai organizați și mai disciplinați, potrivit VeryWellFamily. Chiar dacă întrevezi șanse minime ca micuțul tău să aibă o carieră sportivă de succes, este esențial să se obișnuiască de mic să facă mișcare, pentru că astfel are șanse mai mari să-și păstreze obiceiul pe viitor. Prin urmare, pe lângă activitatea sau activitățile stabilite în scopul dezvoltării abilităților utile pentru o viitoare profesie, este recomandat să facă în paralel și sport. De regulă, copiii sunt foarte încântați de această activitate, având în vedere că interacționează mult și cu alți copii decât cei din cercul lor obișnuit și pentru ei, sportul înseamnă în mare măsură joacă.

Foto: Pexels


URMĂREŞTE CEL MAI NOU VIDEO
Recomandari
Mai multe din Advertorial
Buton