Cum alegi vinul potrivit în funcție de preparatele servite

Sursa foto: https://www.rawpixel.com/image/5928145/photo-image-background-public-domain-person

Vinul este companionul ideal pentru preparatele servite la prânz sau la cină, dar și pentru mesele îmbelșugate organizate la ocazii speciale. Se bea vin la masă nu din simpla nevoie de a „uda' cu ceva mâncarea, ci pentru a pune mai bine în evidență calitățile preparatelor culinare și cele ale licorii.

Vinul și mâncarea își pun reciproc în valoare gustul și aromele, însă pentru aceasta trebuie să știi cum să alegi combinațiile potrivite.

Nu orice vin se potrivește cu orice mâncare iar pentru a înțelege mai bine cum trebuie făcută alegerea, îți oferim câteva sfaturi.

Culoarea vinului, în funcție de felul cărnii

Cea mai elementară și mai cunoscută regulă de alegere a vinului pentru masă se referă la felul cărnii din farfurie. Conform acestei reguli, vinurile se aleg în funcție de culoarea cărnii. Concret, pentru felurile de mâncare cu carne albă, precum carnea de pasăre, pește sau fructe de mare, se potrivește vinul alb, iar pentru felurile cu carne roșie, vinul roșu.

Carnea roșie cum este cea de porc, oaie, vită sau vânat este mai „grea' datorită conținutului mare de grăsimi, iar același lucru se spune și despre vinurile roșii, care au un conținut ridicat de tanini.

De asemenea regula este valabilă și în cazul sosurilor  – cele galbene sau albe potrivindu-se cu vin alb, iar cele închise la culoare, cu vinurile roșii.

Vinuri dulci și spumante,  în compania mâncărurilor sărate

Gustul mâncării este  un alt criteriu de care se ține cont în alegerea vinului care o va însoți la masă.

Astfel, pentru mâncărurile sărate sunt recomandate vinurile mai dulci, dar și vinurile spumante.

Acestea au calitatea de a diminua gustul sărat, dându-ți posibilitatea să simți și alte arome specifice mai puțin pronunțate. Totodată, mâncărurile sărate anulează savoarea vinurilor cu gust fructat și le fac pe cele tari să pară amare, motiv pentru care astfel de combinații  nu sunt cele mai potrivite.

Vinuri albe pentru salte și mâncăruri acrișoare

Mâncărurile ușor acrișoare cum ar fi peștele cu lămâie și diferite salate, se potrivesc perfect cu un vin cu gust similar. În acest caz, acreala vinului trebuie să fie cel puțin la fel de intensă ca gustul preparatului din farfurie. Un vin mai puțin acru va avea un gust fad, anulat de gustul mai puternic al mâncării.

Multe dintre salate au un gust acru pronunțat, datorită oțetului sau sucului de lămâie, iar în acest caz e dificil să găsești un vin potrivit. Conform regulii enunțate mai sus, acesta ar trebui să fie cel puțin la fel de acru, însă în acest caz ar fi foarte neplăcut la gust.

Soluția ideală ester să folosești mai puțin oțet sau zeamă de lămâie la salată, pentru a reduce gradul de acreală.

Gustul plăcut acrișor este specific doar vinurilor albe, astfel că pentru mâncărurile din categoriile enumerate se potrivesc doar vinuri din această gamă.

Vinuri mai dulci decât deserturile

Vinul poate fi băut și la desert, însă trebuie să ții cont și de această dată de anumite reguli, pentru a alege băutura potrivită. Vinurile dulci, cele cu arome fructate, dar și vinurile spumante sunt cele mai indicate pentru a acompania felurile de la desert.

Ideal este ca vinul servit să fie mai dulce decât preparatul din farfurie, pentru că doar astfel îi poate fi simțită savoarea. În caz contrar, gustul dulce puternic al desertului va afecta gustul vinului, care va părea fad sau chiar amărui.

Dacă desertul include ciocolată, este recomandat ca aceasta să fie amăruie sau ciocolată neagră,  pentru a se potrivi mai bine cu vinul. Totuși, dacă ciocolata este prea dulce, merge perfect cu un vin roșu sec.

Acestea sunt cele mai importante sfaturi care te vor ajuta să alegi de fiecare dată vinul potrivit, în concordanță preparatele servite la masă.


URMĂREŞTE CEL MAI NOU VIDEO
Recomandari
Redactia.ro
RTV
Proiecte speciale
Unica.ro
Trending news
Mai multe din Advertorial