Cum arata foaia matricola a unui copil roman in urma cu 80 de ani

Fisa matricola a unei eleve din Romania, din perioada anilor 1940 s-a viraliat pe internet. Iata cum arata o foaie matricola de la acea vreme, ce informatii continea si ce evaluari se faceau in sistemul de invatamant al anilor 40, in comparatie cu cel de acum.

Fisa matricola a elevei Draghiciu Felicia, din satul Sona, Brasov, arata complexitatea evaluarii la care erau supusi cei mici in urma cu 80 de ani.

In respectivul document, exista informatii legate de mediul economico-social din care copilul provine (numarul de copii din familie, conditiile de igiena in care respectivul copil locuia, cate persoane dorm in aceeasi camera cu elevul in cauza, etc).

Ce continea fisa matricola a copiilor din Romania in anii ’40

Totodata, in document exista si campuri destinate examenului medical, in care se putea completa inclusiv dimensiunile organelor, diferite mentiuni legate de functionarea sistemelor organismului sau chiar analize specifice, toate aceste date fiind completate de medicul scolii.

Fisa matricola din Romania interbelica mai continea informatii legate de orientarea profesionala, aici fiind mentionate aptitudinile elevului, profesia ce se doreste a se urma, precum si ce doresc parintii sa ajunga copilul lor.
In cazul Feliciei Draghiciu, aceasta se visa invatatoare, insa parintii aveau alte planuri pentru ea, dorind ca ea sa ajunga „buna gospodina acasa si in sat”.

Inteligenta, caracterul si personalitatea, notate in foaia matricola

In plus fata de mediile obtinute la diferite materii, fisa matricola a elevului din perioada interbelica mai continea evaluarea intelectului, masurabil in cinci calificative, de la foarte slab pana la foarte bun.
Rubrica de intelect cuprindea evaluarea inteligentei, a atentiei, a memoriei si a imaginatiei.
In acelasi mod era notat si temperamentul, aici fiind evaluat modul de a reactiona, sensibilitatea, puterea de munca, sarguinta si voiosia elevului.
In final, pe foaia matricola erau evaluate personalitatea si caracterul elevului, tinandu-se cont de cat de influentabil era acesta, in ce masura era sociabil, un bun camarad, onest, bun, cu simt al dreptatii dezvoltat, sau daca avea spirit de conducator.

Sursa imagine: Iulian Andrei


URMĂREŞTE CEL MAI NOU VIDEO
Recomandari
Redactia.ro
RTV
Proiecte speciale
Unica.ro
Trending news
Mai multe din Copilul tau
Buton