Cum decorezi durabil camera copilului tău

Atunci când amenajezi camera copilului tău, trebuie să iei în calcul mai mulți factori: vârsta celui mic, nevoile sale, precum și momentul în care intenționezi să renovezi din nou încăperea. Dacă un copil de trei-patru ani are nevoie de un loc amplu și sigur de joacă, unul care a început școala va avea nevoie de un birou la care să își facă temele, dar și spații de depozitare pentru rechizite.

Pentru un părinte poate fi destul de complicat să estimeze corect nevoile celui mic și să creeze în camera acestuia un design care să poată fi adaptat cu ușurință, pe măsură ce copilul crește. Dacă vrei să îi amenajezi spațiul fără să aloci un buget considerabil și îți dorești ca, în viitor, să poți efectua modificări fără a intra din nou în renovări, iată ce ar trebui să știi:

Alege o paletă neutră de culori

S-ar putea să fii tentată să alegi pentru decorarea camerei copilului o culoare sau o schemă de culori care ți se pare că i se potrivește celui mic. Totuși, amenajarea „clasică' (albastru pentru băieți și roz pentru fetițe) nu ia în calcul tocmai gusturile celui mic. Dacă vrei să obții un design interior de durată, atunci gusturile și preferințele sale nu ar trebui excluse din ecuație. În schimb, dacă optezi pentru o culoare neutră a zugrăvelii, poți adapta mult mai ușor designul încăperii cu ajutorul mobilierului, decorațiunilor sau a tapetului, care este ușor de montat și de dat jos. Astfel, vei avea garanția că totul va fi pe placul copilului tău și va fi simplu de adaptat pe măsură ce crește.

Optează pentru un mobilier modular

Mobila modulară are avantajul că poate fi modificată și organizată pentru a corespunde nevoilor copilului tău, după cum se schimbă ele. La fel de utile sunt și piesele cu spații ascunse de depozitare sau cu dublă funcționalitate, așa cum sunt paturile cu spații de joacă, ideale atunci când nu ai la dispoziție un spațiu foarte generos în cameră. Rafturile ajustabile și modulele de dulapuri care pot fi reorganizate rapid sunt la fel de utile pentru un copil în creștere, întrucât scopul lor se va schimba odată cu vârsta copilului tău.

Amenajează un spațiu sigur de joacă

Copiii trebuie să aibă la dispoziție un spațiu de joacă în care să se poată desfășura în voie, fără să se lovească sau să se accidenteze. Mesele rotunde de joacă, covoarele moi sau țarcurile sunt ideale pentru copiii care abia au învățat să meargă, întrucât îi feresc de contactul cu colțurile ascuțite sau de căzăturile dureroase. De asemenea, asigură-te că cel mic nu se poate lovi cu capul de alte piese de mobilier. Orice dulap sau raft trebuie fixat bine de perete, astfel încât să nu existe riscul să cadă peste copil dacă încearcă să îl escaladeze.

Organizează impecabil dulapul cu haine

Orice părinte știe cât de mult timp se poate pierde atunci când încerci un copil să se îmbrace pentru plimbare sau pentru școală. În aceste condiții, poate fi de mare ajutor ca hainele celui mic să fie perfect organizate pe rafturile unui dulap. Ar fi util să lipești etichete pe care să scrie exact ce conține fiecare sertar. Așa îți va fi mult mai ușor să găsești hăinuțele dimineața, când îl pregătești de grădiniță sau școală, iar copilului tău îi va fi mai la îndemână să își aleagă singur îmbrăcămintea, când va crește.

Ajută-l să-și țină jucăriile în ordine

Atunci când se joacă, cei mici își scot la înaintare toate jucăriile, chiar dacă aleg doar una sau două asupra cărora să își concentreze întreaga atenție. Mulți părinți știu de câtă muncă de convingere este nevoie pentru a-l face pe copil să își strângă jucăriile înainte de culcare. Pe de altă parte, un spațiu haotic, în care toate jucăriile stau la un loc, îl poate debusola pe și poate contribui la o dezordine și mai mare în camera lui. Cel mai simplu este să îi organizezi spații de depozitare din cutii, pe care să le împărțiți pe categorii:  o cutie pentru animalele de pluș, una pentru mașinuțe sau păpuși, una pentru lego etc. Astfel, riscurile să găsești toate jucăriile împrăștiate în cameră scad, mai ales că micuțul tău va reuși să identifice cu ușurință locul în care se află jucăria sa preferată.

Sursă foto: Shutterstock/Copyright:Artazum


URMĂREŞTE CEL MAI NOU VIDEO
Buton