Cum îl anunți că ești însărcinată? 8 idei haioase

Tocmai ai aflat că ești însărcinată. Felicitări! Ce bucurie! Primul lucru pe care îl dorești este, probabil, să-l anunți pe viitorul tată.

Dar cum? Ar fi interesant s-o faci într-o manieră originală pentru a-i face o surpriză plăcută.

Și, peste ani, vă veți aminti cu emoție de acest moment important. Iată câteva idei:

1Jocul „rece, cald, frige…
Într-un moment de liniște, spune-i că un mic cadou ascuns îl așteaptă. Propune-i să-l caute și ghidează-l prin cuvintele rece sau cald, așa cum te jucai când erai mică. Când se apropie de tine și mai ales de burtă atenționează-l că frige.

2Trimite-i un pachet special la locul de muncă
Cumpără o păpușică și o mașinuță, și livrează-le cumva la biroul lui. Fără îndoială, pe moment nu va înțelege mesajul la care tu te-ai gândit, acela de a-i sugera că va fi tată de fetiță sau de băiat, dar poate îi dau colegii o mână de ajutor în a-l descifra și-l vor felicita. Amintire de neuitat, nu-i așa?

3Pregătește un cadou inedit
Născocește un pachețel care te duce cu gândul la naștere și care conține de exemplu, o pătură, o suzetă, scutece, un autocolant „Bebe la board…. Pregătește-i cina lui preferată, la lumina lumânărilor și adu-i cadoul împachetat frumos. Nu uita să captezi într-o fotografie imaginea viitorului tată la vederea conținutului.

4Mesaj printr-un tricou personalizat
Este foarte ușor în zilele noastre să imprimi tot ce vrei pe un tricou: o fotografie, un mesaj, un desen etc. Poți să aplici de ex. o fotografie cu ultrasunete, sau un mesaj de genul: „în curând, tată!. Lasă-l prin casă, într-un loc  pe care nu-l poate rata.

5O manual/ghid special destinat viitorului tătic
Există foarte multe cărți pe această temă. Alege una cu titlu sugestiv, chiar distractiv („Tatăl gravid) și las-o lângă perna lui ori pe noptieră. I-o poți oferi cadou cu ocazia unui eveniment special: ziua tatălui, ziua îndrăgostiților…

6Prin SMS
Dă-i un mesaj pe mobil cu textul „1+1=3 sau „Felicitări, ești fertil!. Poți fi sigură că te va suna în scurt timp.

7Strecoară-i testul de sarcină în buzunar
Asigură-te că pe test se văd încă semnele care indică sarcina și 'plantează-l' în buzunarul pantalonilor, sacoului sau în portofel, chiar înainte ca el să plece la birou. Când îl va descoperi, pe parcursul zilei, cu siguranță își va pune întrebări. Păcat că nu îi poți vedea reacția. Oricum, are timp să se obișnuiască cu idea până ajunge acasă.

 8Pregătește o masă pentru trei
Spune-i că aveți un invitat surpriză la masă. În locul destinat „musafirului  poți pune chiar tacâmuri speciale pentru copii. Când vei fi întrebată cine e invitatul, oferă-i un loc pe cel de-al treilea scaun, unde ai plasat deja o pereche de papuci în care să gasească testul de sarcină și eventual o ecografie.


URMĂREŞTE CEL MAI NOU VIDEO
Buton