Cum il fac sa asculte ce ii spun?

Vai! Nu-mi vine sa cred! Ce copil cuminte si ascultator aveti! Nu trebuie sa tipati la el ca sa fie atent si sa auda ce ii spuneti, nici sa il pedepsiti. Va invidiez, sincer. Cum ati reusit?

Predictibilitatea este regula de aur a unui comportament coerent atunci cand ne raportam la copil. Ne asteptam ca atunci cand semaforul arata rosu, toate masinile care se indreapta spre el sa opreasca. Iar la verde – sa porneasca. Cand e galben, ma rog, e discutabil ce urmeaza sa se intample, insa, teoretic, ar trebui sa devenim foarte atenti inainte de a lua decizii.

„Rosul” semaforului comunicarii inseamna NU. Interdictie. Si niciodata o interdictie nejustificata. Daca soferii ar considera interdictia continuarii drumului la culoarea rosie a semaforului nejustificata, probabil (ceea ce se si intampla uneori) ar ignora-o, cu costuri imense.

Deci, interdictia este urmata de consecinte si penalizari. Cand noi dam „rosu” copilului, el are cunostinta de aceste consecinte si penalizari? Nu? Si atunci de ce ar respecta interdictia? Sincer, voi ati respecta-o?

Nu cere copilului sa faca lucruri fara sa te exprimi clar in mesajul pe care il transmiti, si nu da instructiuni multiple.

De aceea, si copilul trebuie sa stie ca „daca nu faci asta, iata ce se intampla”, sau „daca faci asta, uite ce se intampla”.
Galben – atentie, desigur. Atentie la instructiunile, recomandarile, sfaturile si explicatiile parintelui. Caci nicio interdictie nu se pune fara explicatii. Si atentie – avertisment legat de posibilitatea incalcarii unei reguli.

Dar daca e galben intermitent, ce mai inseamna? Aici este vorba de o defectiune a semaforului parental – parintele nu se mai poate opri din avertismente nefondate si interdictii exagerate, eventual nefinalizate: nu fugi ca o sa cazi, nu manca dulce inainte de masa (desi copilul este lasat sa rontaie orice vrea el, oricand, fara sa i se spuna care este, de fapt, problema), nu alerga deoarece o sa racesti (copilul fie va ignora profetia, fie se va intreba: cand, de ce, ca data trecuta cand am racit nu alergam, sau cand alergam nu am racit…), esti pedepsit o luna pentru ca ai facut cutare lucru etc. Cel mai bine ar fi sa renuntam la galben intermitent.

Verde – cel mai frumos, nu? Da, dar cu conditia sa discutam cu copilul despre activitatea respectiva – poti face asta pentru ca iti face bine la…, e bun pentru ca…, te ajuta sa… etc.

„Regula semaforului” in comunicare ar trebui sa fie stapanita si de cei mici, si de cei mari. Numai asa, traficul verbal se va desfasura fluent, fara accidente.

Cum se desfasoara „traficul” comunicarii?
Consecventa reprezinta sincronizarea semafoarelor in intersectie; niciodata nu se va intampla ca cel din stanga sa arate rosu, iar cel din dreapta – verde pe acelasi sens de mers, si nici nu se vor schimba la intamplare, ca o orga de lumini.

Ce credeti ca s-ar intampla daca ar fi asa? La voi acasa cum e? Mama zice rosu, iar tata – verde? Sau e rosu acum, iar data viitoare, nu se stie in functie de ce (poate de toanele de moment), e verde?

O data acceptam ca cel mic sa faca un anumit lucru, iar alta data – nu. Ce credeti ca intelege copilul din asta? Se va simti in siguranta in „traficul” comunicarii cu parintii sai?

Text: arhiva Edipresse; Foto: Shutterstock.