Cum îți convingi copilul să meargă la stomatolog

Vizita copilului la medicul stomatolog este foarte importantă încă de la o vârstă fragedă. Numai așa micuțul se va dezvolta corect și va deveni un adult responsabil în ceea ce privește sănătatea orală. Dar cum ne putem convinge copilul să vină cu încredere la stomatolog? Din fericire, astăzi există numeroase metode cu ajutorul cărora îl poți ajuta pe micuț să înțeleagă că dentistul este foarte prietenos. 

Iată câteva dintre cele mai întâlnite sfaturi.

Du-l la stomatolog în jurul vârstei de 6 luni

Fiecare părinte trebuie să conștientizeze că este bine să meargă cu cel mic la medicul stomatolog încă de la apariția primilor dințișori, chiar dacă copilul are doar câteva luni. Ideal este ca această vizită să se întâmple în jurul vârstei de 6 luni, pentru a se obișnui cu mediul nou, instrumentele folosite în cabinet, dar și pentru a forma o relație de prietenie cu medicul. În plus, prima ședință între copil și medic este de împrietenire, medicul îi va face cunoștință cu personajele de poveste din cabinet, cu instrumentele folosite și sunetele produse de acestea. 

Du-l la ortodont în jurul vârstei de 7 ani

Așa cum am văzut mai sus, este foarte important ca prima vizită a copiilor să aibă loc încă de la o vârstă destul de fragedă, pentru a se acomoda cu mediul din clinică, tratamentele stomatologice și controalele periodice. Însă, când este indicat să mergem cu micuțul la un medic ortodont? Ei bine, medicii stomatologi recomandă ca această vizită să fie făcută prima dată în jurul vârstei de 7 ani. Astfel, copilul va avea câțiva dinți permanenți erupți, iar medicul va putea observa dacă dinții erup corect, dacă mușcătura este bună sau dacă există anumite anomalii dentare. În cazul în care vor exista anumite probleme cu dinții sau cu mușcătura, ortodontul va recomanda purtarea unui aparat dentar mobil, pentru a ghida creșterea corectă a dinților permanenți.

Poartă o discuție deschisă cu cel mic

Înainte de a merge la stomatolog, explică-i copilului că medicul este o persoană prietenoasă la fel cum este un coleg sau o colegă de la creșă sau grădiniță. Spune-i că stomatologul îl va învăța cum să se spele corect pe dințișori și cum să aibă grijă de sănătatea acestora. 

Este bine ca micuțul să înțeleagă de mic importanța sănătății orale, pentru că astfel își va dori să învețe să prevină afecțiunile stomatologice și durerea de dinți.

Alegeți un medic pedodont

Potrivit KidsHealth, un medic specialist în lucrul cu copiii va ști întotdeauna cum să îl trateze pe cel mic și cum să formeze o relație de prietenie cu acesta. Și aici vorbim despre alegerea unui medic pedodont, care este pregătit profesional pentru tratarea afecțiunilor stomatologice ale copiilor, de la sugari și până la adolescenți. Totodată, pedodontul are cunoștințe în dezvoltarea fizică, emoțională și socială a copiilor, indiferent de vârstă. 

În momentul în care ai decis că trebuie să mergi cu copilul la stomatolog, poți căuta pe internet diferite clinici stomatologice și puteți vizualiza împreună imagini despre cum arată cabinetul, sala de așteptare sau dacă au spații de joacă pentru copii. De asemenea, mai puteți căuta pe site-ul clinicii pagina destinată medicilor pedodonți și îl poți lăsa chiar pe micuț să-și aleagă singur medicul care i se pare cel mai drăguț.

Îi poți cumpăra cărticele sau vă puteți uita împreună la videoclipuri de stomatologie

Astăzi, puteți găsi tot felul de cărți interesante despre stomatologi care sunt concepute pentru a ajuta copiii să înțeleagă ce înseamnă să-și îngrijească dinții și cum sunt vizitele la dentist. Folosirea materialelor vizuale și a cărților colorate poate ajuta la formarea unei prime impresii pozitive, cu privire la vizita la dentist. Astfel, în momentul în care va sosi timpul să mergeți la stomatolog, copilul nu va fi speriat.  

De asemenea, pentru a fi sigur că micuțul înțelege din cărticele tot ce ți-ai dorit, mai poți aprofunda această temă cu diferite videoclipuri de pe YouTube, de exemplu, clipuri cu personaje animate care arată cum se spală corect pe dinți sau cum este vizita pentru ele la dentist.

Jucați-vă de-a dentistul acasă

O altă modalitate grozavă de a-ți convinge copilul că mersul la stomatolog este distractiv este să jucați un joc de rol, în care puteți fi pe rând medic stomatolog și pacient. Există numeroase jucării asemănătoare cu instrumentele folosite la stomatolog, cu care voi vă puteți juca împreună de-a dentistul. 

Prima dată poți să fii tu medicul și el pacientul, iar apoi puteți schimba rolurile. De asemenea, îl poți îmbrăca pe copil în costumație de medic și îl poți lăsa chiar să-ți verifice el dinții și să-i numere în același timp. Atenție mare în timp ce vă jucați să nu folosești cuvinte ce îl pot speria pe copil, precum durere, injecție sau denumirile instrumentelor, de exemplu, freză. La injecții poți spune „picăturele', freza dentară poate fi un tractoraș, iar aspiratorul pentru salivă, un avion. 

Aceste jocuri de rol făcute acasă și poveștile pe care le creezi pentru a-l pregăti pe micuț pentru prima lui vizită la stomatolog ajută foarte mult la crearea unei experiențe plăcute în cabinet, copilul venind astfel fără teamă, gata să experimenteze un nou univers.


URMĂREŞTE CEL MAI NOU VIDEO
Buton