Cum organizezi o iesire la iarba verde

Weekendurile nu sunt pentru curatenie, teme, cumparaturi – sau nu ar trebui sa fie. Ar trebui sa fie despre distractie si relaxare in familie.

Nu mai putem da vina pe vremea proasta si nici macar pe resursele financiare cam secatuite de criza – o iesire la iarba verde nu presupune mari cheltuieli daca este organizata cum trebuie.

Ce ai de ales: compania, locul, mijlocul de transport, meniul (aici mare importanta o are pregatirea si/sau stocarea alimentelor, usor perisabile pe timp de vara), extra-activitatile pe grupe de varste si dotarile tehnice – cosul de picnic, prevazut cu farfurii (de preferinta din plastic), paturile etc.

Mancarea trebuie sa fie usor de preparat si/sau usor de transportat, in conditii de igiena. Poate fi distractiv sa pregatiti ceva la fata locului, dar, din nou, aveti grija la temperaturile inalte si la conditiile de igiena.

Vara, alimentele se altereaza foarte usor si ar fi pacat ca iesirea sa se termine la spital, din cauza vreunei toxiinfectii alimentare. Mancarea trebuie protejata de caldura, dar si impotriva animalelor sau insectelor de tot felul.

Atentie, nu lasati niciodata mancarea descoperita atunci cand sunteti in natura!

De ce ai nevoie
Cos de picnic (cu tot cu vesela), mancare, pungi pentru gunoi, paturi, servetele antibacteriene, jocuri/jucarii, sprayuri sau creme anti-insecte, creme de protectie solara, palariute pentru voi si copii si, neaparat, trusa de prim ajutor.

Aceasta trebuie sa contina macar leucoplast, bandaje sterile, spirt sau alta solutie dezinfectanta.
Este de preferat ca, atunci cand mergeti cu un bebelus dupa voi, sa luati caruciorul, pentru ca bebe sa poata dormi confortabil. Recomandarea ar fi sa instalati plasa anti-insecte peste carucior.

Stiai ca?
Intepaturile de tantari nu sunt numai neplacute, ci si periculoase – o serie de boli pot fi transmise astfel. Copiii mici sunt muscati de tantari mai mult decat de oricare alte insecte. Tantarii sunt atrasi de culorile vii si de anumite mirosuri – folositi pentru voi si copii cosmetice fara prea mult parfum.

Cei mai multi „ataca” de la caderea noptii, in special in zone umede – evitati malurile lacurilor. Unele studii arata ca suplimentele de vitamina B1 te protejeaza oarecum impotriva tantarilor, dar sa fie luate cu doua saptamani inainte.

Articol aparut in revista Baby; Foto: Dreamstime.
 


URMĂREŞTE CEL MAI NOU VIDEO
Buton