Cum să alegi încălțămintea potrivită pentru copilul tău

În cazul copiilor, alegerea unor pantofi potriviți este esențială, deoarece picioarele lor continuă să crească și să se dezvolte până aproape de vârsta de 18 ani. Încălțămintea pe care o poartă zilnic trebuie să fie în primul rând confortabilă, să permită dezvoltarea armonioasă a piciorului, să protejeze articulațiile și oasele fragile și, totodată, să prevină eventualele deformări nedorite, precum hallux valgus, degetele în ciocan sau călcâiele căzute.

Mai departe, află care sunt aspectele cele mai importante atunci când vine vorba de alegerea încălțămintei copilului tău:

Verifică materialul, forma și flexibilitatea

Pentru activitățile zilnice ale copiilor, pantofii sport din pânză sau textile tratate cu substanțe impermeabile sunt perfecte. În plus, pantofii trebuie, în mod ideal, să respecte forma anatomică, având un vârf rotunjit, o talpă suficient de groasă (o talpă mai groasă va proteja articulațiile și va reduce șocurile) și un branț flexibil, care nu îngustează partea anterioară a piciorului. Astfel, o pereche de sneakers copii din materiale textile lejere, permeabile, este ideală pentru preșcolari și copiii de vârstă școlară mai mică. 

O altă opțiune grozavă pentru vremea caldă o reprezintă sandalele, însă trebuie alese unele potrivite, care să protejeze gleznele de la posibile șocuri.

Alege mărimea potrivită și lasă loc pentru dezvoltare

Copilul tău are nevoie de spațiu suficient de creștere în pantofi pentru a-și menține picioarele armonioase din punct de vedere structural. Pentru a evita strivirea degetelor, lasă un spațiu în jur de 0,5 până la 1 cm între vârful pantofului și vârful degetelor. În plus, copilul trebuie să poată mișca cu ușurință degetele, iar piciorul nu trebuie să alunece în pantof.

Măsurarea frecventă a picioarelor copilului este esențială, ideal realizată la fiecare 2-3 luni, pentru a observa progresul în creșterea picioarelor și pentru a identifica orice diferență de lățime sau lungime.

Cumpără pantofii în funcție de activitate și anotimp

Încălțămintea trebuie aleasă întotdeauna în funcție de anotimp și de activitățile desfășurate. Prin urmare, sandalele și pantofii sport din material textil permeabil sunt ideale în sezonul cald, în timp ce ghetele, bocancii și pantofii sport realizați din materiale care mențin căldura sunt de preferat în sezonul rece.

Pentru petreceri, sărbători și alte evenimente importante, pantofii din piele cu tocuri mici sunt potriviți, în timp ce pantofii sport din piele cu branț flexibil sunt ideali pentru școală și grădiniță. Copiii au nevoie de încălțăminte sport cu stabilizatori pentru glezne, șireturi care se strâng bine și talpă antiderapantă atunci când practică un sport sau participă la activități în aer liber.

Cum știi dacă un pantof este nepotrivit pentru copilul tău

Există anumite semne care pot indica faptul că anumiți pantofi nu sunt potriviți pentru picioarele copilului tău. Acestea includ semne de contact, precum bășicile, roșeața, iritațiile sau alte semne specifice zonelor de fricțiune, dar și deformarea unghiilor de la degetele de la picioare, comprimarea laterală vizibilă a degetelor, edemul sau amorțeli la nivelul piciorului.

În cazuri mai rare, dar posibil, pot fi prezente chiar și dureri articulare sau musculare ca urmare a purtării unor pantofi nepotriviți. Astfel, atunci când identifici unul sau mai multe dintre aceste semne la copilul tău, este timpul să te orientezi către altă încălțăminte.

În concluzie, protejarea sănătății și dezvoltării normale a piciorului pe tot parcursul copilăriei implică purtarea de pantofi confortabili, realizați din materiale de calitate, permeabile și cu o formă ergonomică. Asigură-te că există întotdeauna loc pentru creștere și verifică în mod regulat lungimea pantofilor copilului tău. Investiția într-o pereche de pantofi de înaltă calitate potrivită nevoilor copilului tău, activităților desfășurate și anotimpului în care îi va purta va avea un rezultat de lungă durată și un impact pozitiv asupra dezvoltării sale.

Sursa foto: Shutterstock 


URMĂREŞTE CEL MAI NOU VIDEO
Recomandari
Redactia.ro
RTV
Proiecte speciale
Unica.ro
Trending news
Mai multe din Advertorial