Cum să faci economii când ai un bebeluș – 16 trucuri

Nașterea, vizitele la pediatru, plățile de la farmacie, hăinuțele… Banii se duc cu viteza vântului când devii părinte. Sigur că te așteptai la extra-cheltuieli, dar parcă nu ți-ai fi imaginat proporțiile dezastrului financiar. Nu dispera! Există câteva mici trucuri cu mare efect pentru bugetul familiei tale, după venirea pe lume a bebelușului.

Capitolul haine

1. Nu te grăbi să îți cumperi multe sutiene și haine speciale, pentru perioada de alăptare. Primele două săptămâni le vei petrece, oricum, mai mult în casă. Și din păcate, cum din ce în ce mai mulți bebeluși au sensibilități digestive, este posibil să nu poți alăpta o perioadă atât de lungă precum ți-ai fi dorit.

2. Deși este tentant să dai iama prin magazinele cu hăinuțe pentru copii, gândește-te că cei mai mulți dintre cunoscuți îți vor face cadou hăinuțe. În funcție de numărul prietenilor și de generozitatea lor este posibil să te trezești cu 101 body-uri, pe care cel mic nu va apuca să le poarte căci crește în primele luni ca Făt Frumos din poveste. Eventual, dacă este vorba despre apropiați, poți proceda ca-n cazul unei nunți – deschide o listă de cadouri la un magazin sau mai multe și informează-ți apropiații ce ai dori. Sau, dacă-ți permiți, roagă-i să păstreze și bonurile, să poți schimba anumite hăinuțe care nu-i vin bebelușului, fără să mai fii tu nevoită să cheltuiești bani.

3. Nu cumpăra hăinuțe mărimi mai mari, în speranța că-i vor veni. De cele mai multe ori ai surpriza să constați că i-au rămas mici când a venit sezonul potrivit pentru ele.
4. Lasă mândria la o parte și acceptă hainuțe nepurtate sau aproape noi de la copiii prietenelor. Măcar pe post de ținute pentru casă – după ce va vărsa pe el piureu de fructe la 3 mese consecutive, vei vedea că ai luat o decizie bună. La fel, nu respinge ideea magazinelor second hand pentru piese de îmbrăcăminte care nu vin direct pe piele.
5. Nu te grăbi cu pantofiorii. Până la 8-9 luni când poate face timid primii pași (cu susținere) nu ai cu adevărat nevoie de ei. Și chiar și atunci, mulți medici sunt de părere că bebelușii învață mai bine să meargă în interior cu piciorușele goale, așa că o singură pereche de încălțări, pentru exterior, va fi suficientă.

 

Capitolul hrană

6.     Dacă poți, alăptează – în afară de faptul că natura ți-a pregătit cea mai bună hrană pentru bebelușul tău, marele avantaj este că o oferi gratuit.

7. Pregătește-i mâncărică. Odată ce începi perioada diversificării, poți să mai scazi costurile pregătind tu mâncărică pentru bebe. O banană și un măr – din care faci două mese – costă mai puțin decât echivalentul lor la borcănaș.

 

Citeste continuarea pe pagina urmatoare: 1 2


URMĂREŞTE CEL MAI NOU VIDEO
Recomandari
Redactia.ro
RTV
Proiecte speciale
Unica.ro
Trending news
Mai multe din Familie