Cum să faci înghețată pe băț sănătoasă, fără forme speciale

Înghețata este desertul preferat al copiilor. Și pentru că tot timpul încercăm să le dăm alimente sănătoase micuților noștri, vă propunem o rețetă de înghețată de casă foarte sănătoasă. Pentru a fi mai atractivă pentru ei putem face înghețată pe băț, foarte simplu.

Această rețetă de înghețată este cu banane și căpșune, dar se pot folosi și alte fructe pe care copiii le îndrăgesc. Dacă nu aveți forme speciale pentru înghețata pe băț puteți improviza cu ușurință. În locul cupelor speciale se pot folosi pahare mici de plastic, cutiuțele de la iaurt sau chiar formele de gheață. În cazul acestora din urma, înghețata va fi de dimensiunea unei acadele.

Ingrediente:
1 cană de iaurt gras;
1 cană de căpșune proaspete sau congelate;
1 banană;
3 linguri de miere.

Mod de preparare: Modalitatea de preparare este una foarte simplă și rapidă. Tot ce trebuie să faceți este să puneți toate ingredientele într-un blender. Dacă nu aveți unul, puteți pasa cu furculița fructele și apoi le amestecați cu iaurtul și mierea. Compoziția astfel obținută se toarnă în forme sau în paharele de plastic și apoi se introduc bețele de înghețată pe care le găsiți în majoritatea hipermarket-urilor. Apoi, formele se bagă la congelator timp de minim 3 ore.

Nu este nicio problemă dacă nu aveți bețe de înghețată, puteți improviza. Luați 3-4 scobitori sau bețe pentru frigărui și le împachetați pe toate, strâns, în staniol, dar doar pe jumătate. Jumătatea pe care o introduceți în înghețată lăsați-o neîmpachetată.

Pentru a putea scoate mai ușor înghețata din forme sau din pahare, băgați-le pe acestea câteva secunde în apă caldă.


URMĂREŞTE CEL MAI NOU VIDEO
Buton