Un concept educațional unic în București îi ajută pe cei mici să învețe bine, corect și repede limba germană. Sistemul educațional Pyramide, implementat la grădinița Die Biene Maja, a fost dezvoltat de Institutul Pedagogic Cito din Germania, una dintre cele mai mari companii din lume specializate în testarea și măsurarea potențialului cognitiv. Pyramide a fost gândit special pentru a facilita învățarea limbii germane de către non-nativii din Germania, printr-o metodă care să le permită acestora atingerea unui nivel de fluență echivalent nativilor.
Învățarea unei limbi străine, încă din copilărie, reprezintă un avantaj major în dezvoltarea educațională și personală a unui copil. La Die Biene Maja activitatea didactică este structurată piramidal, iar proiectele educaționale planificate la nivel lunar asigură cele mai bune rezultate în învățarea limbii germane la același nivel cu un vorbitor nativ', a declarat Despina Hoinaru, Director General Die Biene Maja Kindergarten.
Studii recente demonstrează că elevii care au învățat din perioada preșcolară cel puțin o limbă străină la nivel de limbă maternă ajung să aibă rezultate mult mai bune în timpul școlii, față de colegii lor care cunosc doar limba maternă. De asemenea, învățarea unei limbi străine în timpul primilor ani de viață duce la dezvoltarea memoriei, a procesării informației și a capacității de a ține un discurs.
Sistemul Pyramide urmărește 4 etape principale în parcurgerea temelor:
Aceste metode ajută copiii să-și dezvolte aptitudinile în citit, scris, dar și înțelegerea noțiunilor abstracte cum sunt conceptele lingvistice. Acest sistem inovator se bazează pe crearea unei scheme metodologice cu scopul de a structura modul de învățare a copiilor mizând pe experiențe personale, senzoriale, interactivitate și maximizarea capacității de acumulare a cunoștințelor raportate la fiecare etapă de creștere și dezvoltare. Diferența principală față de metodele tradiționale de predare este tocmai principiul imersiunii. Copilul este scufundat' într-o adevărată baie de limbă germană' iar învățarea acesteia reproduce maniera în care copilul acumulează limba maternă, fără însă a fi necesar ca părinții lui să o vorbească.