Cum să recunoști diferite erupții care apar la copii

Toți părinții trec la un moment dat prin momente de panică din cauza bolilor copilului.

Câți dintre noi nu s-au trezit în mijlocul nopții la plânsetele copiilor și au descoperit când au pus mâna pe ei că ard de-a dreptul? Plus că, de multe ori, apar tot felul de bubițe din cauza cărora începi să-ți faci cele mai negre gânduri.

De cele mai multe ori suntem tentați să sunăm doctorul sau să mergem la urgență, ceea ce este foarte bine, dar sunt și situații în care nu putem face asta și avem tendința de a ne panica.

Aproape toți copiii fac febră la un moment dat. Cei mai mulți dintre ei au și erupții pe piele. De multe ori nici măcar specialiștii nu știu exact, din prima clipă, care erupție este una banală și care este una serioasă. Sunt însă câteva indicii care ne pot ajuta în a recunoaște cauza erupției.

În primul rând fii atentă la indiciile generale
Înainte de a intra în detalii privind erupția, gândește-te la lucrurile pe care le știi și la cele pe care nu le știi. Răspune la aceste două întrebări:
1.Copilul arată bolnav? Copiii, în special cei mici, nu știu să se prefacă. Încearcă măcar pentru un minut să ignori erupția și analizează comportamentul copilului. Dacă sunt lipsiți de vlagă, fără chef de joacă, nu vor să se dea jos din pat și par adormiți este cel mai bine să mergi de urgență la medic.
2.A fost copilul tău expus la un virus despre care tu ai știu sau ai aflat ulterior? Dacă știi răspunsul la această întrebare și știi și simptomele celuilalt copil, ai putea să-ți dai seama mai ușor despre ce este vorba.

Acum uită-te la erupție!
Privește cu atenție și pune-ți aceste aceste întrebări:
În ce zonă a apărut erupția?
Este inflamată sau netedă? Arată ca niște bășici?
Copilul se scarpină?

Răspunsurile la aceste trei întrebări sunt foarte importante. După ce le ai le poți confrunta cu informațiile despre bolile copilăriei.
Iată cum îți poți da seama și despre ce boală a copilăriei poate fi vorba:

Erupția 1
Unde este situată erupția? Pe palme, în talpi și/sau în gură.
Este inflamată sau netedă? Arată ca niște bășici? Erupția este asemănătoare unor bășicuțe. – Vezi imaginea aici
Copilul se scarpină? Nu, dar îl doare.
Cauza cea mai posibilă: Boala mână-gură-picior, care este declanșată de virusul coxsackie și care apare în mod frecvent în creșe și grădinițe. Erupția este însoțită de și febră, iar virusul nu răspunde la antibiotice. Este foarte important ca copilul să fie hidratat, deoarece, din cauza durerilor iscate de erupție la nivelul gurii, micuții au tendința să nu mănânce și să nu bea nimic, iar riscul deshidratării este destul de mare.

Erupția 2
Unde este situată erupția? Apare la început pe față și trunchi, apoi se extinde spre extremități.
Este inflamată sau netedă? Arată ca niște bășici? Inițial sunt niște bubițe aspre la atingere, apoi formează o bășică în vârf, iar după ce se sparge se trasformă într-o crustă. Pe parcursul bolii, apar alte și alte bubițe, așa că vei putea observa toate etapele acestora. – Vezi imaginea aici
Copilul se scarpină? Da, foarte rău.
Cea mai posibilă cauză: Varicela este cea care prezintă simptomele de mai sus. Boala este însoțită de febră și durează aproximativ zece zile. Există unguente pe care le poate prescrie medicul sau compresii reci. Un alt remediu împotriva mâncărimii îl reprezintă băile cu ovăz.

Erupția 3
Unde este situată? Pe tot corpul.
Este inflamată sau netedă? Arată ca niște bășici? Este ușor inflamată, se simte la pipăit ca și cum ar fi o suprafață acoperită cu nisip. – Vezi imaginea aici
Copilul se scarpină? Puțin.
Cea mai posibilă cauză: Scarlatina. Este o boală infecțioasă însoțită de febră. De cele mai multe ori, copilul are și dureri în gât. Tratamentul presupune administrarea de antibiotice și este foarte important să fie luat pe toată perioada prescrisă de medic, chiar dacă micuții dau semne că se simt mai bine după 72 de ore.

Erupția 4
Unde este situată erupția? Peste tot, în mod aleatoriu.
Este inflamată sau netedă? Arată ca niște bășici? Se simte la pipăit și arată ca niște pete roșii. – Vezi imaginea aici
Copilul se scarpină? De cele mai multe ori
Cea mai posibilă cauză: O reacție alergică, posibil la un antibiotic. Nu este însoțită de febră. Medicul va recomanda înreruperea antibioticului și folosirea unui unguent.

Erupția 5
Unde este situată? După dispariția unor simptome asemănătoare unei răcei, precum febra ușoară, pe obrajii copilului apar pete roșii. Apoi erupția se extinde pe tot corpul – Vezi imaginea aici.
Este inflamată sau netedă? Arată ca niște bășici? Erupția nu este inflamată, ci mai degrabă apaltizată. – Vezi imaginea aici.
Copilul se scarpină? Doar uneori.
Cea mai posibilă cauză: Eritemul infecțios, Boala a cincea sau boala 'Obrajilor pălmuiți'. Este o boală ușoară, simptomele fiind asemănătoare cu celei a unei răceli, urmate de înroșirea obrajilor. De cela mai multe ori trece de la sine, fără tratament specific.

Erupția 6

Unde este situată? După două până la cinci zile de febră puternică, erupția apare pe tot corpul.
Este inflamată sau netedă? Arată ca niște bășici? Nu este inflamată – Vezi imaginea aici.
Copilul se scarpină? Nu
Cea mai posibilă cauză: Roseola, o boală a copilăriei, precedată de febră mare, care dispare în câteva zile.

Erupția 7
Unde este situată? Poate fi oriunde pe corp, dar apar mai multe bubițe într-un loc.
Este inflamată sau netedă? Arată ca niște bășici? Nu este inflamată. Arată ca niște mici bășici cu sânge sau bubițe roșu-violete sub piele. Dacă apeși pe ele nu se albesc. – Vezi imaginea aici
Copilul se scarpină? Nu
Cea mai posibilă cauză: Pupura. Acele bășici sau bubițe sunt produse de sângele scurs din capilarele sensibile ale copilului. Acestea pot fi semnul unei boli grave precum meningita sau septicemie. Copilul trebuie dus de urgență la medic. Singura excepție ar putea fi reprezentată de situația în care copilul a vomitat foarte mult, dar în rest are o stare generală bună. În această situație, se pot sparge capilarele în jurul gurii, dar nu și pe restul corpului.

Sursa: thesurvivaldoctor.com
Text: Alina Serea


URMĂREŞTE CEL MAI NOU VIDEO
Recomandari
Buton