Cum scăpați de cele mai dificile pete de pe haine?

Îngrijirea hainelor este un subiect omniprezent in viața noastră și arta îndepărtării petelor de pe articolele de îmbrăcăminte este o aptitudine foarte importantă. Indiferent cât de multă atenție acordați hainelor, inevitabilul se întâmplă și mici accidente pot duce la distrugerea unor articole din garderobă. Fie că este vorba de sosul de la spaghete aterizat pe bluză, pete de motorină înflorite' pe pantaloni sau urme de iarbă pe treningul celui mic, fiecare pată poate fi eliminată cu câteva cunoștințe și produse potrivite pentru îndepărtarea petelor.

Pentru a înțelege mai bine petele, pornim de la clasificarea lor. Sunt patru categorii principale de pete:

  • pete organice 
  • pete anorganice
  • pete uleioase organice
  • pete uleioase anorganice

Petele organice sunt petele provenite de la organisme vii (inclusiv plante): pete de iarbă, pete de sânge, pete de vin, lapte, ouă etc.

Petele anorganice sunt petele provenite de la materiale realizate de om: solvenți, cerneală, rugină.

În categoria petelor uleioase organice intră petele de ketchup, transpirație, pe când petele uleioase anorgance sunt considerate petele provenite de la cosmetice (ruj, fond de ten, pudră etc.).  Sunt totuși câteva excepții de la regulă: ceaiul și cafeaua sunt considerate pete anorganice.

În continuarea îți prezentăm moduri pentru îndepărtarea celor mai comune pete de pe haine.

  1. Pete de suc

Printre cele mai des întâlnite pete sunt cele de suc. De cele mai multe ori, copiii varsă sucul pe haine, dar nu e cazul să intrați în panică! Sucul impregnat în țesături se înlătură ușor cu un detergent pe bază de enzime (alegeți un detergent pudră cu enzime fără GMO, fosfați, coloranți de sinteză). Primul pas este să înlături o parte din pată cu apă rece, fără a freca locul pătat, pentru a evita fixarea petei. 

Enzimele din detergent vor elimina sucul, care este o pată de origine organică. Presărați detergent pe pată și împrăștiați-l bine cu degetele pe toată suprafața petei. Nu uitați să folosiți mănuși. Așteptați 20 de minute, apoi puneți haina la mașina de spălat rufe, la un program potrivit tipului de țesătură.  

  1. Pete de iarbă și noroi

Activitățile în aer liber și joaca vina la pachet cu pete de noroi sau de iarbă. Nu renunțați la hainele pătate, acestea pot fi curățate foarte ușor. O metodă foarte simplă este utilizarea săpunului cu bilă de bou, un săpun folosit în mod tradițional în scoaterea diverselor pete. Enzimele din săpun dizolvă particulele de mizerie într-un mod natural. Se aplică puțin săpun umezit pe locul pătat, se lasă să acționeze câteva minute, apoi se pune articolul afectat la mașina de spălat, la un program potrivit tipului de țesătură. 

Petele de iarbă se mai pot scoate cu suc de lămâie amestecat cu puțină apă sau cu spirt de 90 de grade fierbinte. Se freacă rufa apoi cu apă și clăbuc de săpun. Se clătește.  Petele de noroi se lasă mai întâi să se usuce, apoi se freacă cu o perie. Urmele rămase se scot cu săpunul pentru pete. Dacă țesătura este impermeabilă sau din cauciuc, se poate folosi apă cu oțet. Dacă materialul e din mătase sau lână, se dizolvă puțin gălbenuș de ou în apă și se curăță locul pătat. 

  1. Pete de sânge

Când aveți de-a face cu pete de sânge, este bine să acționați cât mai repede posibil. Petele uscate au și ele o soluție, trebuie doar să încercați! Petele uscate de sânge se pot îndepărta astfel:

  • Înmuiați articolul de îmbrăcăminte în apă rece, în timp ce cu degetul încercați să îndepărtați cât mai mult din pată. Apa se înlocuiește atunci când devine roz. 
  • Clătiți rufa și stoarceți-o cu grijă. Țesăturile delicate se pot deteriora dacă stoarceți prea tare. 
  • Turnați detergent lichid peste pată și lăsați-l să acționeze timp de un minut pentru a destabiliza pata. 
  • Frecați locul pătat pentru a îndepărta orice urmă rămasă. Clătiți și repetați procedura dacă este necesar.
  • Spălați rufa la mașina de spălat folosind un program obișnuit.

O variantă mai simplă este să apelați la săpunul cu bilă de bou de care aminteam mai sus. Dacă materialul este alb sau o culoare deschisă, mai rezistentă, se poate folosi un înălbitor pe bază de oxigen activ. Îl găsiți aici.

  1. Pete de vin

Destul de comune și acestea, petele de vin au și ele un final. Urmați pașii de mai jos și spuneți adio acestor pete:

  • Întindeți articolul de îmbrăcăminte pătat pe o suprafața plană. Dedesubt așezați un șervețel care să absoarbă umezeala și reziduurile petei.
  • Înmuiați un burete în apă fierbinte, stoarceți excesul de apă și cu grijă tamponați zona pătată de mai multe ori. Clătiți buretele și tamponați pentru a scoate cât mai mult din pată.
  • Alegeți un înălbitor pe bază de oxigen activ. Nu folosiți niciodată clor pentru a îndepărta pete de pe haine. Riscați să le stricați definitiv. 
  • Spălați articolul de îmbrăcăminte la mașina de spălat, la un ciclu de spălare potrivit materialului. 

Nu folosiți această metodă în cazul țesăturilor delicate (lână, mătase, cașmir etc.) sau a țesăturilor colorate ori închise la culoare. Pentru haine colorate (culori rezistente), puteți folosi săpunul cu bilă de bou. 

  1. Pete de cerneală și pix

Petele de cerneală sau pix fac parte din viața de școlar. Atât petele de pe degetele școlarilor, cât și cele imprimate pe țesături, cu curăță cu ajutorul laptelui. Petele de pe piele se scot prin frecarea locului murdar cu o cârpă înmuiată în lapte. Rufele pătate cu cerneală sau pix se înmoaie în lapte timp de câteva minute, apoi se spală cu săpun. Acest tip de pete poate fi îndepărtat cu succes cu ajutorul săpunului pe bază de bilă de bou sau cu Orange Oil Cleaner, AlmaWin – o soluție naturală pe bază de terpeni de coji de portocală, foarte eficientă în îndepărtarea celor mai încăpățânate pete.

Cum se scot petele de pastă de pix? Pulverizați fixativ pentru păr pe locurile afectate. Petele vor dispărea imediat.  

  1. Pete de grăsime

Similar cu modul în care se curăță ustensilele grase, îndepărtarea petelor de grăsime de pe haine se poate realiza cu ajutorul unui detergent de vase de încredere. Pentru aceasta, un produs de curățare care combate grăsimile este cu siguranță recomandat pentru cele mai bune rezultate. Cu detergentul de vase potrivit, iată cum să îndepărtați petele de grăsime de pe haine:

  • Țineți pata sub jet de apă rece. Folosiți degetele pentru a îndepărta cât mai multă grăsime.
  • Aplicați o cantitate suficientă de detergent de vase pe pată și aplicați-o folosind o periuță de dinți moale. Frecați ușor zona cu mișcări circulare timp de câteva minute.
  • Clătiți bine detergentul sub jet de apă (evitați frecarea aici).
  • Dacă pata nu a dispărut complet, tratați-o cu un agent de îndepărtare a petelor enzimatic (săpun cu bilă de boi, de exemplu) și lăsați-o să stea timp de 15 minute.
  • Spălați articolele de îmbrăcăminte la un ciclu fierbinte fără a clăti în prealabil săpunul de scos pete.
  1. Pete de transpirație și alte fluide corporale

De la pete de transpirație la vomă, aceste pete inestetice vă fac să doriți să aruncați chiar și cel mai îndrăgit articol de îmbrăcăminte pe care îl aveți! Deși dezgustător, nu este nevoie să luați decizii dureroase, mai ales atunci când există o soluție perfectă pentru această problema! Urmați pașii de mai jos pentru a îndepărta transpirația și alte pete de fluide corporale de pe haine:

  • Umeziți pata cu apă și ștergeți zona cu prosoape de hârtie. O mare parte din pată va fi îndepărtată (mai ales dacă este proaspătă).
  • Curățați petele cu înălbitor pe bază de oxigen activ (dacă este potrivit pentru țesătura în cauză). Ca alternativă, utilizați un agent de îndepărtare a petelor enzimatic (săpun cu bilă de bou).
  • Se toarnă produsul direct peste zonă și se întinde uniform pentru a acoperi întreaga pată.
  • Lăsați agentul de curățare să acționeze timp de 15 minute înainte de a spăla ușor cu o periuță de dinți umedă (cu peri moi).
  • Fără a clăti agentul de curățare, puneți la spălat articolul la mașina de spălat rufe, ciclu de apă fierbinte.
  1. Pete de ruj, fond de ten și alte produse de machiaj

Dacă ații crezut că este imposibil să scăpați de petele de ruj de pe haine, gândiți-vă din nou! Acest proces de îndepărtare a petelor este încercat și adevărat. Totuși, dacă țesătura este lână, mătase sau cașmir, cel mai bine este să o duci la o curățătorie specializată! Pentru alte materiale de îmbrăcăminte mai rezistente, utilizați pașii de mai jos:

  • Utilizați o lingură de plastic pentru a îndepărta ușor stratul superior al petelor de ruj (în timp ce este proaspăt).
  • Întindeți mai multe  prosoape de hârtie și plasați zona pătată cu fața în jos deasupra lor.
  • Aplicați un detergent de vase eficient, care luptă împotriva grăsimilor, pe spatele țesăturii, indiferent dacă pata a pătruns în material.
  • Turnați o cantitate mică de apă peste detergent pentru a umezi materialul, astfel încât pata să fie destabilizată.
  • Periați ușor partea din spate a petelor pentru a aplica agentul de curățare în țesătură.
  • Întoarceți articolul și utilizați o periuță de dinți cu peri moi pentru a curăța pata. Clătiți țesătura și reaplicați detergent de vase, dacă este necesar.
  • Clătiți la final și aplicați un agent de albire fără clor, pe bază de oxigen activ, peste tot ce a mai rămas din pată. Percarbonatul de sodiu este un agent puternic și natural de îndepărtare a petelor.
  • După 15 minute, spălați articolul de îmbrăcăminte la mașina de spălat rufe. Observați zona afectată după ce haina s-a uscat, dacă pata persistă, repetați întregul proces.
  1. Pete de ceai/cafea/ciocolată

Nu este dificil să scoateți petele de ceai/cafea din haine. Cu toate acestea, există câteva trucuri pentru a face procesul mai ușor, mai rapid și, desigur, mai eficient! Pentru aceasta, urmați pașii simpli de mai jos:

  • Presărați bicarbonat de sodiu peste petele umezite pentru a absorbi culoarea lăsată de băutură. Lăsați pudra cel puțin 5 minute să acționeze.
  • Țineți pata cu fața în jos și treceți apă rece prin spatele țesăturii pentru a scoate cât mai multă culoare (din pată).
  • După ce bicarbonatul de sodiu a fost clătit, utilizați detergent lichid de vase și o periuță de dinți cu peri moi pentru a curăța pata (într-o mișcare circulară).
  • Clătiți și observați dacă pata a dispărut; dacă nu, tratați-l cu un agent de îndepărtare a petelor enzimatic (săpun cu bilă de boi) și aruncați-l la spălare pentru un ciclu regulat.

Petele de cafea, cacao sau ciocolată trebuie scoase înainte ca rufele să fie spălate, deoarece spălatul le stabilizează. În cazul rufelor albe, se poate folosi peroxid de hidrogen diluat (apă oxigenată) sau nălbitor pe bază de oxigen activ pentru a îndepărta pata. Petele de cacao nu se trebuie spălate cu apă cu săpun.  Locul murdar se înmoaie în apă rece, apoi se freacă cu glicerină.

  1. Murdăria de pe gulerele cămășilor

Este greu să păstrezi partea interioară a gulerului cămășii curată atunci când petreci câteva ore pe zi în ele. Puțină transpirație combinată cu celulele moarte ale pielii poate lăsa pe guler pete murdare, maro, care nu ies la spălarea obișnuită. Pentru a scăpa de petele de guler, urmați pașii de mai jos:

  • Alegeți un șampon care este formulat pentru a combate părul gras; se toarnă peste zona pătată și se freacă materialul.
  • Clătiți gulerul și repetați procesul pentru ca șamponul să fie impregnat în țesătură.
  • După al doilea scrub, lăsați articolul deoparte timp de 15 minute.
  • Apoi, înmuiați gulerul în apă caldă pentru încă 15 minute.
  • Spălați la mașină la ciclu obișnuit folosind un detergent fără clor, cu agent de albire pe bază de oxigen activ.

Săpunul cu bilă de bou este o variantă eficientă de a îndepărta petele de pe gulerele cămășilor. Se umezește și se aplică pe locul pătat, umezit și el în prealabil. Se lasă să acționeze câteva minute, apoi se spală în mod obișnuit. 

  1. Petele de deodorant

Petele de deodorant rămase în haine se scot cu acid citric, în concentrație de 5%. Se dizolvă într-un litru de apă caldă o linguriță de acid citric. Se înmoaie pata peste noapte. A doua zi se clătește locul cu apă și se spală în mod obișnuit. Altenrativ, se poate folosi săpunul  cu bilă de bou de la AlmaWin.

  1. Rugină, gudron, ceară, lipici, lac de unghii, adezivi

Aceste pete pot fi dizolvate cu o soluție concentrată pe bază de terpeni de portocale. AlmaWin a creat Orange Oil Cleaner, o soluție ecologică ce îndepărtează aceste pete care ne pot strica ziua. Se găsește în magazinul online eubio.ro.

Oricât de mult ne face plăcere să apelăm la tot felul de trucuri și scurtături, atunci când vine vorba de a elimina petele de pe haine, șansele de a reuși sunt cu 90% mai mari dacă alegi să urmezi metodele de curățare potrivite!


URMĂREŞTE CEL MAI NOU VIDEO
Buton