Cum se descurca tati cu bebelusul in primele saptamani?

Inceputul sfarsitului

Desi stiam, parca as fi vrut ca cineva sa imi spuna ca, odata cu ve­n­i­rea copilului, vor fi cateva schimbari in viata mea si in relatia de cuplu, si ca aceste schimbari vor fi temporare. Ca este bine sa fa­cem tot posibilul fiecare (cine este mai odihnit si mai lucid la un moment dat) pentru a ameliora conflictele dintre mine si sotia mea, sa nu le lasam sa erodeze, sau sa gasim diferite moduri de a ne raz­buna unul pe altul, asa cum am facut noi.

Uneori, simteam nevoia unui mediator, pentru ca imi dadeam seama ca nu mai reusim sa ne intelegem unul pe altul si – proasta idee! – am chemat-o pe ma­ma mea. A fost inceputul sfarsitului. Ma sim­team mai bine acasa, mama era de ajutor sotiei, pe mine ma rasfata, aveam mancare gatita zilnic, hainele erau din nou calcate la timp, totul parea perfect.

Dar cu pretul linistii si binelui meu mi-am pierdut sotia. Cum? Nu stiu. Dar am divortat si eu m-am mutat cu mama, iar ea a ramas in casa noastra cu copilul, care are acum aproape 2 ani.'

Iesirile cu baietii – ires­ponsabilitate, moft, cale de sca­­pare – orice varian­ta nu descrie su­fi­cient de bine ima­ginea dife­rita pe ca­re mamele si tatii o au despre acest lucru.

Iesirile cu prietenii

„Dezacordurile dintre mine si sotie, faptul ca m-am simtit neglijat, toate erau compensate ca o injectie cu toleranta cand ma intalneam cu prietenii mei. Sotia mea mai ca innebunea cand ma auzea ca ies.

Spunea ca o neglijez, ca nu imi asum responsabilitati, dar eu tot despre ea si baietel vorbeam si cu baietii, nu faceam decat sa vad si altceva decat casa si sim­team ca nu mai sunt ceea ce eram, nu nea­parat bar­bat, cat par­te din ceva. Adica din altceva decat familia mea. Nu a putut inte­lege, m-a suspectat ca ies cu ei ca sa scap de ea.

Nu a putut intelege ca sun­tem doua persoane diferite, cu nevoi diferite, ca daca ea putea sta in casa cu zilele fara sa o ia razna, eu nu puteam, pentru ca nu am facut-o niciodata. Am incercat, dar nu am putut, pentru ca sim­team ca incep sa o con­sider pe ea vinovata de nefericirea mea. Si nu era corect. Cand ieseam cu baietii insa, abia asteptam sa vin acasa sa ii poves­tesc si ei ce am vorbit, poate sa si barfim un pic.'

Cel mai usor este sa renunti

„Cand decizi sa devii parinte, stii ca va trebui sa faci sa­crificii. Vor fi sacrificate libertatea, spontaneitatea, timpul. Tatii mai mentioneaza: sacrificarea hobby-urilor, filme, noptile cu par­tenera, cititul ziarului, multe lucruri ce tin de calitatea vietii.

Te simti vinovat ca nu mai faci acele lucruri care te faceau sa te simti bine, dar si mai vinovat, daca le faci, lasand sotia sa se descurce singura cu copilul. Lipsa de comunicare, iritabilitatea – trasaturi care ne ingreuneaza existenta mie si sotiei – fac ca motivatia pentru a merge mai departe sa scada de la o zi la alta. Inainte de nasterea copilului, mi-am jurat sa nu las casnicia sa se deterioreze, caci cel mai usor este sa renunti.

Daca renunti, victimele sunt copiii. Prin­tre alte contacte pe care mi le-am trecut in agenda inainte de a se naste copilul a fost si telefonul unui psihoterapeut de cuplu.'

Citeste continuarea pe pagina urmatoare: 1 2