Cum tai unghiile bebeluşului

Cum tai unghiile bebelușului – iată o problemă care îți poate da multe bătăi de cap în primele săptămâni (chiar luni) de la nașterea celui mic, însă este un obicei pe care, treptat, îl vei deprinde.

Trebuie să știi că unghiile bebeluşului cresc foarte repede, iar uneori va fi nevoie să i le tai chiar şi de câteva ori pe săptămână.

 

Unghiile netăiate pot să provoace zgârieturi bebeluşului atunci când îşi atinge faţa, să te zgârie pe tine sau să se îmbolnăvească din cauza numeroaselor bacterii şi germeni care se pot aduna sub unghiile netăiate şi neîngrijite.

Sfaturi despre cum să tai unghiile bebelușului:

  • Multe dintre mămici preferă să taie unghiile bebeluşului în timp ce micuțul doarme. Ele găsesc această modalitate mult mai uşoară. Poţi încerca această operaţiune şi imediat după baie, atunci când unghiile bebelușului sunt foarte moi.
  • Dacă te decizi să tai unghiile bebelușului atunic când este treaz, vei avea nevoie de ajutor, de cineva care să-i distragă cumva atenţia.
  • Alege un loc cu multă lumină. Cu cât o să vezi mai bine ceea ce faci acolo, cu atât riscul de accidentări o să fie mai mic.
  • Ţine mâna bebeluşului cu o mână şi cu cealaltă ţine forfecuţa. Important este ca mâna bebeluşului să stea fixă, pentru a putea tăia uşor unghiile.
  • Foloseşte produse speciale pentru bebeluş, se găsesc în farmacii sau în magazinele cu produse pentru bebeluşi. Bebeluşii au unghiile subţiri, iar o forfecuţă pentru adulţi este mult prea tăioasă pentru unghiile lui bebe.
  • Nu apăsa pe unghiuţă atunci când o tai. Dacă apeşi pe unghie o să întinzi buricul degetului şi riscul de a ciupi din cărniţă este mare. Ţine degetul, dar nu apăsa pe el.
  • Taie în forma unghiei (la unghiile de la mânuţe). Aşa cum e forma unghiei, aşa trebuie să fie şi tăierea ei.
  •  Unghiile de la picioare taie-le drept. După ce tai unghiile, foloseşte o pilă ca să netezeşti marginile aspre.

 

 


URMĂREŞTE CEL MAI NOU VIDEO
Buton