Cum te descurci cu un copil pisălog

Ne-am obişnuit să credem că pisălogeala este o caracteristică feminină – cu precădere a femeilor vârstnice. Ei bine, nu este aşa! Şi copiii din ziua de azi sunt îngrozitor de pisălogi.

Atunci când vrea să-i cumpăr ceva, copilul meu insistă şi insistă, până când, exasperată, zic „da, da' de lehamite. Făcând abstracţie de lehamitea mea, el se agaţă de răspunsul afirmativ, după care urmează altă serie de bătut la cap până la transpunerea sa în faptă. „Doar ai promis, mama!'

Am crezut că este atât de insistent numai atunci când e vorba despre achiziţii: să-i cumpăr ceva, orice, de la suc până la bicicletă. Ei bine, nu! E la fel de pisălog indiferent de interesul său. „Mă laşi să mă duc în Waterpark?' a fost refrenul vacanţei. Spus o data, de două, de trei, de treizeci şi nouă de ori pe oră. La început, a fost doar o problemă de bani şi de timp. Apoi a devenit una de principiu pentru mine: dacă a fost o dată, ca să vadă cum e, mi s-a părut că ajunge. Lui, nu! Iar atunci când ia act de perseverenţa mea în refuz, schimbă subiectul cererii, rămânând însă la fel de insistent.

Ca de obicei, m-am gândit că eu sunt de vină, că poate copilul face ce a văzut la mine, că, probabil, eu îl bat prea mult la cap să facă ordine (dar el rămâne ferm pe poziţie şi nu face) ori să nu mai stea atâtea ore în faţa calculatorului (alt domeniu în care dovedeşte o mare „tărie de caracter').

Uitandu-mă în jur, am constatat că nu sunt chiar atât de vinovată sau sunt la fel de vinovată ca alte mame, din moment ce aproape toţi ceilalţi copii fac la fel. Cu toţii au un izvor nesecat de dorinţe, care se cuvin toate satisfăcute atunci, în clipa aceea. Sau măcar ascultate atunci, indiferent că părintele este la volan, într-o intersecţie aglomerată, sau la serviciu. Şi nu numai copiii, ci şi adolescenţii sau tinerii ieşiţi din adolescenţă.

Mai toţi îşi toacă părinţii la cap cu pretenţiile lor şi nu încetează nici măcar atunci când primesc un răspuns afirmativ, pisălogeala continuând cu întrebarea: „Dar promiţi?'. Oare ce se întâmplă cu copiii noştri de se poartă ca nişte ciocănitori?

Insistenţa zilnică a copilului este un semnal de alarmă.

 

Opinia specialistului
Psiholog Carmen Demi:

Dacă observăm la copilul nostru tendinţe de a deveni prea insistent, indiferent de obiectul dorinţelor lui, trebuie să înţelegem că încearcă să obţină în acest fel nu obiectul solicitat, ci mai degrabă atenţia noastră faţă de persoana lui.

Trebuie învăţat că există şi Nu se poate acum' şi să i se explice de ce. Foarte important este că, odată adoptată această atitudine, să fie menţinută cu fermitate.

Greşeşti dacă vei începe să-i refuzi copilului ceea ce vrea, iar ulterior, din oboseală, indiferenţă sau pasivitate, ajungi să cedezi, oferindu-i ceea ce tocmai i-ai refuzat mai devreme.

Procedând astfel, creezi un precedent pe care copilul îl va specula cu prima ocazie. Copilul trebuie să înveţe că atunci când părintele a spus DA uneia dintrre cerinţele lui, se va aştepta la rezultatul dorit, iar când a spus NU, explicându-i de ce, rezultatul este că nu va obţine ceea ce cere. Aşa va căpăta încredere în relaţia cu părintele său şi va şti că are un sprijin şi un reper solid.

 

Foto: shutterstock.com

Recomandari
Redactia.ro
Unica.ro
Sfatul Medicului
Mai multe din Copilul tau