Cum zbori cu avionul atunci când ai copil mic?

Atunci când zbori cu un copil mic, există anumite aspecte speciale pe care trebuie să le cunoști. Majoritatea companiilor aeriene au prevederi speciale referitoare la pasagerii care zboară însoțiți de copii mici și încearcă să-i ajute pe aceștia cu problemele cu care se confruntă. Dar trebuie să ai în vedere că reglementările diferă de la o companie aeriană la alta și este important să te informezi în avans despre regulile companiei cu care urmează să zbori.

Verifică de la ce vârstă poate zbura copilul

Unele companii pur și simplu nu permit infanților (copii cu vârsta de până la 7 zile) să zboare decât dacă au un certificat medical care să ateste expres că nașterea a fost fără complicații iar copilul este apt de zbor. Așadar verifică dacă te încadrezi în regulamentul companiei pentru evita surprizele neplăcute.

Verifică prețul biletului pentru copii

Unele companii precum Tarom oferă reduceri la prețul biletului de avion pentru copiii nou-născuți. Dar companiile low-cost, cele mai populare în România, vor taxa prețul întreg și pentru copii, la fel ca pentru adulți.

Verifică ce bagaje poți lua pentru copii

Majoritatea companiilor aeriene prevăd o alocație de bagaje redusă pentru infanți în comparație cu bagajele adulților. Cel mai adesea companiile low-cost nu permit deloc bagaj de mână gratuit infanților.

Cărucioarele sunt cel mai adesea transportate gratuit de companiile aeriene și beneficiază de un regim special. Ele vor fi preluate la intrarea în avion pentru a fi transportate în cala avionului. De notat, infanții pot beneficia la Blue Air bagaje de cală gratuit în locul căruciorului. Deci puteți alege să călătoriți fără cărucior și să beneficiați de transportul gratuit al unui bagaj Blue Air de cală.

La controlul de securitate

De regulă, părinții sau însoțitorii copiilor mici au dreptul de a lua cu ei în bagajul de mână alimentele lichide sau solide pentru copil. În cazul în care alimentele nu sunt deja preparate (dacă aduceți laptele praf spre exemplu), personalul de la bordul avionului vă poate ajuta să-l preparați.

Având în vedere schimbările frecvente care afectează ofertele și regulamentele liniilor aeriene, pentru siguranță vă recomandăm să verificați și site-ul oficial al aeroportului sau al companiei cu care urmează să zburați.


URMĂREŞTE CEL MAI NOU VIDEO
Buton