Custodia comună în cinci întrebări

Într-o societate în care divorțurile sunt la ordinea zilei, cine ia copiii și pentru câtă vreme este un subiect de aprigi dispute. Desigur, există și varianta custodiei comune. Care îi sunt plusurile și minusurile și cum resimt asta părinții și copii încearcă să lămurească ancheta de aici.

Echilibrul afectiv este argumentul invocat atat de adeptii, cat si de opozantii custodiei comune, o formula, care afirma beneficiul, pentru copil, de a-si impartasi viata in mod egal cu ambii parinti. Totusi, unii specialisti preconizeaza aparitia tulburarilor legate de discontinuitatea locurilor de viata si a figurilor de atasament si ca ar trebui sa evitam aceasta formula inainte de varsta de sase-sapte ani sau, dupa parerea altora, inainte de doi-trei ani…

Desigur, dezbaterea creeaza tabere printre experti. La Psychologies, noi credem ca, atunci cand este dorita in interesul copilului, custodia comuna este cea mai putin rea dintre variante. Care sunt efectele custodiei comune, legiferata si in Romania nu de foarte multa vreme: de la 1 octombrie 2011.

CUSTODIA COMUNA PENTRU COPIII FOARTE MICI

Numerosi specialisti recomanda evitarea acesteia inainte de doi-trei ani. Explicabil, tinand cont de faptul ca, pana la aceasta varsta, continuitatea de existenta al copilului – reprezentarea propriei lui permanente si a lumii care il inconjoara – nu este destul de solida. Despartirile repetate, atunci cand copilul nu se repereaza in timp, ii creeaza o puternica neliniste existentiala. Nu este sigur ca parintele care dispare, continua sa existe, nici ca exista mai departe in ochii lui. Un argument care ne indeamna sa ne pastram o anumita stabilitate in cadrul sau de viata, dar si sa ii permitem sa isi vada si celalalt parinte destul de frecvent.

COPILUL TREBUIE CONSULTAT?

Ne facem griji pentru ceea ce simte copilul, dar in niciun caz nu trebuie sa il intrebam daca ar prefera sa locuiasca cu unul sau cu celalalt dintre parinti. Asta ar insemna sa il punem in fata unei alegeri imposibile si a unui traumatism durabil. Pentru a-l ajuta sa se adapteze noului sau ritm, putem recurge la desen. Cu ajutorul acestuia ii vom explica copilului cum legatura care ii leaga pe parinti s-a rupt, dar cea care il leaga pe el de parintii sai este indestructibila. Sau mai putem lipi pe frigider un calendar cu zilele in care fiecare parinte ia copilul fiind colorate diferit si cu un omulet magnetic amuzant, ales de copil, care sa il reprezinte pe el si care isi muta locul pe calendar conform orarului stabilit.

CONFLICTE PARENTALE

Absenta consensului semnaleaza clar faptul ca parintii nu sunt inca in masura sa isi lase deoparte conflictele pentru a se intelege in ceea ce priveste copilul. In acest caz, resedinta alternanta constituie un teren fertil pentru diferite certuri. Hainele care se pierd, cartile care se uita, totul va deveni un motiv de disputa. Si copilul se va muta de la un parinte la altul cu frica in san.

Un alt risc in caz de conflicte intre parinti este transformarea celui mic in spion, fenomen daunator nu doar pentru copil, ci si pentru mama sau tata. Pentru ca parintii sa integreze corect ideea de „resedinta alternanta, ei trebuie sa accepte cu adevarat fenomenul divortului, al separarii, al incheierii definitive a povestii de iubire care odata, i-a legat, iar acum sa se respecte reciproc, ca parinti, care nu mai au dreptul sa isi dea cu parerea despre ce se intampla la celalalt acasa.

O CAMERA LA FIECARE

Custodia comuna implica, desigur, si elemente de ordin material si logistic. Ar fi bine ca parintii sa nu locuiasca foarte departe unul de celalalt si scoala sa fie, de preferinta, la jumatatea drumului. Daca nu este stabilita o pensie alimentara sau aceasta este stabilita, dar nu se respecta decizia tribunalului sau intelegerea comuna, nu este echitabil pentru copil si va fi o sursa pentru numeroase conflicte intre parinti.

De cele mai multe ori dupa divort, unul dintre parinti se muta intr-un apartament mai mic, iar celalalt pastreaza casa in care au locuit impreuna. Atunci, copilul poate avea propria camera la un parinte, dar sa fie nevoit sa o imparta la celalalt. Cu siguranta, copilul isi va face mai putine griji decat parintele, care isi reproseaza faptul ca nu ii poate oferi mai mult spatiu, mai multe resurse. Cu adevarat important este ca cel mic sa aiba sentimentul ca prezenta lui conteaza in ambele camine, ca are locul lui acolo si este mereu asteptat cu bratele deschise.

Ce nu trebuie, sub nicio forma, facut: patul copilului sau spatiul lui personal din casa parintelui sa fie transformat in lipsa sa in loc de depozitare ori sa primeasca alte intrebuintari. Intrucat este o proiectie a spatiului sau interior, iar aceasta invadare va fi perceputa ca o intruziune in intimitatea sa.

citește continuarea articolului aici

foto Shutterstock